Romanian
 - 
ro
Știri interne

Criza energetică își spune cuvântul! Consumul mondial de cărbune va ajunge la cel mai ridicat nivel din istorie

16 Dec, 11:09 • Bumbeneci Diana
Consumul mondial de cărbune continuă să crească. La finele lui 2022, Consumul va ajunge la cel mai ridicat nivel din istorie.
Criza energetică își spune cuvântul! Consumul mondial de cărbune va ajunge la cel mai ridicat nivel din istorie

Criza energetică a făcut ca majoritatea țărilor să se întoarcă la cărbune. Consumul mondial de cărbune ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din istorie în 2022. Mai mult, se pare că va rămâne la un nivel similar în următorii ani, în pofida eforturilor globale destinate reducerii dependenţei de cel mai poluant combustibil fosil, arată un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters, citat de Agerpres.

Consumul de cărbune ajunge la un nivel istoric

Conform ultimelor analise făcute, preţurile mari la gaze, după invadarea Ucrainei de către Rusia şi perturbările care au apărut ulterior în livrările spre Europa, au determinat unele ţări să se îndrepte spre cărbunele mai ieftin. Mai mult, valurile de căldură şi seceta au stimulat de asemenea cererea de electricitate şi au redus producţia de electricitate hidro în unele regiuni.

De partea cealaltă, producţia de energie nucleară a fost la un nivel redus, în special în Europa. Spre exemplu, Franţa a fost nevoită să închidă mai multe reactoare pentru mentenanţă.

În acest context, IEA estimează că utilizarea cărbunelui la nivel mondial ar urma să crească cu 1,2% în acest an, depăşind pentru prima dată în istorie pragul de opt miliarde de tone într-un singur an şi peste precedentul record stabilit în 2013. De altfel, Agenţia Internaţională a Energiei prognozează că utilizarea cărbunelui va rămâne la acest nivel record până în 2025.

Cărbune
Cărbune

Ai mai putea citi: Raiffeisen Bank lovește în salariile românilor, chiar înainte de sărbători! Mesajul companiei austriece, după ce românii nu și-au primit salariile

Cea mai mare creştere a cererii de cărbune ar urma să fie înregistrată în India, cu un avans de 7%, urmată de Uniunea Europeană, creştere de 6%, şi China, cu un avans de 0,4%. Aceasta înseamnă că cărbunele va continua cea mai importantă sursă de emisii de CO2 din sistemul energetic global.

„Lumea este aproape de un vârf când vine vorba de utilizarea de combustibili fosili, iar cărbunele urmează să fie primul care va scădea, dar nu am ajuns încă acolo”, a subliniat Keisuke Sadamori, director pentru pieţe şi securitatea energetică la IEA.

Capacităţile globale de producţie de electricitate din cărbune ar urma să crească şi ele până la un nivel record de aproximativ 10,3 Terawaţi-oră în acest an. Toată producţia mondială de cărbune este prognozată să crească şi ea cu 5,4% până la 8,3 miliarde de tone, ajungând astfel la un nivel istoric.

IEA „subliniază nevoia urgentă de a creşte în mod semnificativ producţia de energie din surse regenerabile precum şi eficienţa energetică, astfel încât să reducem facturile oamenilor, să ne asigurăm livrările de energie şi să menţinem intacte ţintele climatice”, a declarat Alexandru Mustaţa, campaigner la Europe Beyond Coal.

Citește și: Iarnă indiană și vortex polar în România! Două fenomene meteo periculoase se întâlnesc în România

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Noi tarife pentru șoferi. Se dau amenzi dure pentru cei care nu respectă aceste reguli în minivacanța de 1 Mai
Noi tarife pentru șoferi. Se dau amenzi dure pentru cei care nu respectă aceste reguli în minivacanța ...
Casă oferită gratis la țară unei familii tinere. Singura condiție impusă de proprietar
Casă oferită gratis la țară unei familii tinere. Singura condiție impusă de proprietar
Lidl, reduceri spectaculoase începând de sâmbătă, 26 aprilie 2025: un produs foarte căutat, disponibil la doar 1,99 lei
Lidl, reduceri spectaculoase începând de sâmbătă, 26 aprilie 2025: un produs foarte căutat, disponibil ...
Rețetă pastă de mici preparată de Gina Bradea. E o opțiune bună și pentru cei care sunt la dietă
Rețetă pastă de mici preparată de Gina Bradea. E o opțiune bună și pentru cei care sunt la dietă
Cât costă două feluri de mâncare la restaurantul lui Florin Călinescu din București. “Porțiile foarte mari, aici primește un mare plus”
Cât costă două feluri de mâncare la restaurantul lui Florin Călinescu din București. “Porțiile ...
ANAF scoate la licitație rochiile de mireasă confiscate. Sume colosale la toate articolele
ANAF scoate la licitație rochiile de mireasă confiscate. Sume colosale la toate articolele
Horoscop 25 aprilie-1 mai. Apar oportunități și provocări pentru toate zodiile
Horoscop 25 aprilie-1 mai. Apar oportunități și provocări pentru toate zodiile
Se fac angajări la Cazinoul din Constanța. Zeci de locuri de muncă sunt disponibile
Se fac angajări la Cazinoul din Constanța. Zeci de locuri de muncă sunt disponibile
Vești bune pentru români. Dispare o taxă care i-a revoltat pe mulți
Vești bune pentru români. Dispare o taxă care i-a revoltat pe mulți
Un nou cutremur puternic a zguduit Turcia. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Un nou cutremur puternic a zguduit Turcia. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
COD GALBEN de inundații în mai multe județe. Avertismentul de ultimă oră al hidrologilor
COD GALBEN de inundații în mai multe județe. Avertismentul de ultimă oră al hidrologilor
Spion român, reținut de ruși. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina
Spion român, reținut de ruși. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina
Horoscop 26 aprilie. Se anunță o zi fantastică pentru unii nativi. Află ce le rezervă astrele tuturor zodiilor în weekend
Horoscop 26 aprilie. Se anunță o zi fantastică pentru unii nativi. Află ce le rezervă astrele tuturor ...
Mii de români participă la funerariile Papei Francisc. S-au vândut de patru ori mai multe bilete de avion spre Roma decât în mod obișnuit
Mii de români participă la funerariile Papei Francisc. S-au vândut de patru ori mai multe bilete de ...
Zile libere 2026. Românii ar putea avea mai puține zile libere de anul viitor
Zile libere 2026. Românii ar putea avea mai puține zile libere de anul viitor
Câți bani câștigă un livrator de mâncare în Timișoara: ”Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi”
Câți bani câștigă un livrator de mâncare în Timișoara: ”Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi”
Noi alerte meteo au fost emise. Este COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara. Meteorologii au actualizat hărțile
Noi alerte meteo au fost emise. Este COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara. ...
Cât costă un souvlaki de pui în restaurantul grecesc al lui Bodo de la Proconsul
Cât costă un souvlaki de pui în restaurantul grecesc al lui Bodo de la Proconsul