Al treilea cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație din România a trimis clienților săi o notificare-ofertă privind condițiile de furnizare de după 31 martie anul viitor, când ar urma să fie eliminată actuala plafonare a prețului final pentru casnici, la 0,31 lei/kWh, notează Profit.ro.
Pentru clienții din București, racordați la distribuitorul Distrigaz Sud Rețele, scumpirea indicată este de peste 19%, la 0,37 lei/kWh, preț final, cu toate tarifele și taxele incluse. Coincidență, cifra este identică cu cea a actualului preț plafonat pentru consumatorii non-casnici cu consum anual mai mic de 50.000 Mwh, prevăzut de legislația în vigoare.
Costurile ar urma să crească pentru locuințele care, în prezent, plătesc un preț mai mic decât cel plafonat. Legea prevede că se facturează ca preț final valoarea minimă dintre: (i) prețul final plafonat (0,31 lei/kWh), (ii) prețul contractual și (iii) prețul calculat ca suma dă componente (de achiziție, de furnizare, tarife reglementate, TVA și accize).
Notificarea-ofertă a fost trimisă de furnizorul PPC Energie, controlat de grupul grec omonim, cu cotă de peste 5% la finalul anului trecut pe piața furnizării de gaze către consumatorii casnici, conform datelor ANRE, clasat imediat după jucătorii dominanți E.ON Energie România (43,3%) și Engie România (aproape 42%).
″Deocamdată nu se schimbă nimic! Vei continua să beneficiezi de preț plafonat al gazelor naturale pană la data de 31 martie 2026. După această dată, am încercat să îți oferim cel mai bun preț în condițiile de piață actuale. Asta înseamnă un preț al gazelor naturale de 0,234000 lei/kWh respectiv, un preț final facturat de 0,37 lei/kWh, cu toate tarifele si taxele incluse″, se arată în documentul analizat de sursa citată anterior.
Însă, noul preț valabil va fi până la data de 17.06.2026, ″data expirării valabilității prezentelor condiții economice″. Condițiile vor intra în vigoare de la data de 18 iunie 2025.
La finalul lui februarie, Guvernul a prelungit până la 31 martie 2026 actualul plafon de preț pentru populație la gaze, de 0,31 lei/kWh, care ar fi trebuit să expire la finalul lunii trecute. În mod corelativ, s-a decis menținerea, tot până la 31 martie 2026, a obligației producătorilor de profil din România de a livra angro la preț reglementat de 120 lei/MWh, pentru consumul populației și al CET-urilor care alimentează sistemele centralizate de încălzire.
Citește și: Capcana legală a ANAF care te poate lăsa fără bani. La ce să fii atent ca să nu pici în plasă