Diana Necula este o tânără care a terminat liceul și este deja admisă la Facultatea de Medicină din București, însă vinde roșii în Piața Centrală din Buzău. A urcat pe podium la Olimpiada Națională de Biologie și a dobândit singură acest drept.
Citește și: Piaţa asigurărilor RCA este în declin. Vânzările au scăzut cu 8%, ajungând la 2.14 miliarde de lei
„Diana Necula este un lider al generației ei. Săptămâna aceasta a susținut examenul de Bacalaureat și astăzi este în Piața Centrală din Buzău, unde vinde producția părinților ei, la taraba cu numărul 227. Diana e absolventă de Haşdeu și este deja admisă la Facultatea de Medicină din București, deoarece a urcat pe podium la Olimpiada Națională de Biologie și și-a dobândit singură acest drept.
Natural și fără trac își face treaba. Muncește. Muncește și se dezvoltă social, înțelegând pe ce lume trăiește și care este este viața reală a oamenilor. Diana este un copil talentat: cântă, vorbește limbi străine, citește, scrie”, a transmis paulnegoita.ro.
Tânăra nu a renunțat din a mai vinde la piață, nici pe frig, nici pe căldură, iar gândul care a ținut-o motivată a fost să-și ajute familia.
„Cu toate acestea vinde la piață și nu o face numai astăzi. A făcut-o și pe frig, și-n ploaie și ori de câte ori a fost nevoie să-și ajute familia și nu doar așa, la final de producție, ci muncind efectiv în solarele familiei de la Gherăseni. Diana nu vine dintr-o familie fără posibilități materiale. Din contră! Cu toate acestea muncește și în felul acesta află ce trebuie despre viața reală. De aceea va avea succes și în viitor!
Diana vine dintr-o familie cu posibilități intelectuale. Nu este o excepție nici sub aspect intelectual în familia ei și nici în ceea ce privește munca. Mama Dianei este director la Școala din Gherăseni, ceea ce nu o împiedică să lucreze în grădina proprie și să scoată pe piață produse foarte bune”, mai relatează Paul Negoiţă.
Familia tinerei se ocupă zilnic de creșterea legumelor, mai concret, salată, roșiile din solar, conopida din câmp. Toate acestea ajung într-un final pe taraba 227. Munca familiei Necula este promovată și pe rețelele sociale, cum ar fi Facebook.
Alte articole: Glovo a dat lovitura pe piața din România! Gigantul ia în calcul să livreze și haine pe modelul din Spania