Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cum a reușit Mădălina Dorobanțu sa facă un succes răsunător din celebrul club Gaia. „Acest business s-a născut mort. A fost cea mai puternică lecție pe care am primit-o”

23 May, 10:48 • Fundeanu Madalina
Mădălina Dorobanțu a transformat clubul Gaia într-o afacere inedită. Deși începutul nu a fost deloc ușor, acum se bucură de un real succes și culege roadele muncii și investițiilor sale.
Cum a reușit Mădălina Dorobanțu sa facă un succes răsunător din celebrul club Gaia. „Acest business s-a născut mort. A fost cea mai puternică lecție pe care am primit-o”

Mădălina Dorobanțu, fondatoarea conceptului Gaia, a povestit, în cadrul podcastului publicat pe canalul de YouTube al lui Codin Maticiuc, despre cum a luat naștere celebrul club din București și cum a ajuns să aibă un succes atât de răsunător.

Mădălina Dorobanțu, femeia de succes din spatele clubului Gaia

Mădălina a absolvit un liceu de matematică-fizică în Brăila, apoi Facultatea de Drept. Ea s-a gândit să urmeze avocatura sau notariatul la început, dar planurile i s-au schimbat între timp. La vârsta de 25 de ani a început primul ei business – Fashion Bar. Mai târziu, s-a reorientat către viața de noapte, astfel luând naștere clubul Gaia din Capitală.

Începutul nu a fost deloc ușor. Din contră, Mădălina s-a lovit de numeroase obstacole care aproape au făcut-o să piardă proaspăta afacere.

„Acest business s-a născut mort. A fost falimentar la început și a fost cea mai puternică lecție de business pe care eu am primit-o de la primul pas. După vreo 3-4 luni de zile nu mai aveam cum să susțin business-ul și mi-am sunat părinții să mă ajute pentru că investiția a fost 100% a părinților mei. Nu aveam bani să plătesc chiria, salariile… Mama mi-a zis «Te descurci, e business-ul tău» și mi-a închis telefonul.”, a povestit Mădălina Dorobanțu.

Ai mai putea citi și: Afacere de la 0. Povestea business-ului deținut de Andreea Despina, trainer cunoscut în domeniul unghiilor tehnice. „Au fost ani întregi de muncă”

Mădălina Dorobanțu, fondatoarea clubului Gaia
Mădălina Dorobanțu, fondatoarea clubului Gaia

Fondatoarea Gaia nu și-a dorit inițial să dețină un club de noapte, ideea era cu totul alta. Mădălina a povestit în cadrul podcastului întâmplarea care a dus la transformarea Gaia într-un loc de distracție.

„Nu mi-am dorit club câtuși de puțin, nu acesta a fost drumul pe care eu l-am gândit. Am investit în Gaia, nu vreți să știți câți bani am dat pe bucătărie. Am deschis fără să pregătim un meniu și la deschidere au început toți să îmi spună să dau muzica mai tare și să mai sting din lumini. Au început să-și rezerve mesele pentru săptămâna următoare și așa s-a creat clubul.”, a spus femeia.

Mădălina a declarat că nu se uită la partea financiară atât de mult când vine vorba de a le oferi oaspeților clubului seri cu adevărat reușite. Gaia nu este doar un club, ci este un concept artistic, de avangardă.

„Gaia înseamnă emoție. Este un loc ușor de pătruns pentru o lume creativă, o lume deschisă, care iubește estetica și respectă un dress code. Este o lume foarte cuminte în esență. Culmea, te-ai gândi la viața de noapte la cu totul altceva. Avem set up-uri spectaculoase, show-uri, investiții în concepte.”, mai spune aceasta.

Întrebată dacă elementul de business a fost mai important decât demersul artistic în realizarea acestui mare proiect, Mădălina a răspuns că ele două s-au combinat. Pentru ea, investițiile au jucat un rol important și au fost mai presus decât dorința de a se îmbogăți imediat.

„A fost un demers artistic dublat de partea financiară. Clar a fost un business pentru mine și rămâne un business foarte bun pentru mine. Întotdeauna am investit. Am fost omul care nu a vrut fix în clipa asta să mă îmbogățesc. Vreau să ofer mai întâi, ca mai apoi să pot să cer.”, a mai povestit fondatoarea Gaia.

Vezi și: Metoda prin care Ciprian a reușit să ia fața competitorilor săi. Deși are o afacere într-un domeniu cu o concurență acerbă el câștigă 200 de lei în doar câteva minute

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Se dă startul buletinului cu cip. De când își pot ridica bucureștenii cartea electronică de identitate
Se dă startul buletinului cu cip. De când își pot ridica bucureștenii cartea electronică de identitate
Schimbări uriașe pentru clienții Banca Transilvania. Modificarea intră în vigoare de luni, 28 aprilie
Schimbări uriașe pentru clienții Banca Transilvania. Modificarea intră în vigoare de luni, 28 aprilie
Se caută fermieri români pe un salariu de 3.000 de lei pe lună. Cine se poate angaja
Se caută fermieri români pe un salariu de 3.000 de lei pe lună. Cine se poate angaja
S-a terminat cu retragerile de la bancomat. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
S-a terminat cu retragerile de la bancomat. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
Începe construcția celei mai lungi autostrăzi din România, care va ajunge până în Republica Moldova
Începe construcția celei mai lungi autostrăzi din România, care va ajunge până în Republica Moldova
Doliu în muzica populară din România. A murit un mare artist: ”Dumnezeu l-a vrut să cânte în ceruri”
Doliu în muzica populară din România. A murit un mare artist: ”Dumnezeu l-a vrut să cânte în ceruri”
Ministerul Muncii, anunț de ultimă oră despre plata alocațiilor din luna Mai. Când intră banii pe card
Ministerul Muncii, anunț de ultimă oră despre plata alocațiilor din luna Mai. Când intră banii ...
Horoscop 24 aprilie 2025. Ce le așteaptă pe zodii, previziuni complete pentru fiecare nativ în parte
Horoscop 24 aprilie 2025. Ce le așteaptă pe zodii, previziuni complete pentru fiecare nativ în parte
Pensii 2025. Crește vârsta de pensionare pentru magistrați. Proiectul a fost adoptat de deputați
Pensii 2025. Crește vârsta de pensionare pentru magistrați. Proiectul a fost adoptat de deputați
Cutremur puternic în Turcia. A fost resimțit și în România
Cutremur puternic în Turcia. A fost resimțit și în România
Mesaje de ”La mulți ani” de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează astăzi onomastica
Mesaje de ”La mulți ani” de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ...
Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru. Credincioșii își pot lua rămas-bun până vineri
Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru. Credincioșii își pot lua ...
Angajatul cu cel mai mare salariu din România în 2024. Cine a încasat un milion de euro
Angajatul cu cel mai mare salariu din România în 2024. Cine a încasat un milion de euro
Avertizare meteo de vreme rea pentru jumătate de țară. Unde lovesc furtunile în următoarele ore
Avertizare meteo de vreme rea pentru jumătate de țară. Unde lovesc furtunile în următoarele ore
Cât costă să te cazezi în hotelurile și pensiunile vedetelor de 1 Mai. Cine are cele mai mici prețuri
Cât costă să te cazezi în hotelurile și pensiunile vedetelor de 1 Mai. Cine are cele mai mici prețuri
Prețul ireal cerut de un român pentru o casă la țară, lângă Cluj. Cu banii ăia îți cumperi patru apartamente în București:”V-ați lovit la cap? Doamne ferește”
Prețul ireal cerut de un român pentru o casă la țară, lângă Cluj. Cu banii ăia îți cumperi ...
Cresc salariile pentru acești români. Decizie de ultima oră
Cresc salariile pentru acești români. Decizie de ultima oră
Ministerul Finanțelor: România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025
Ministerul Finanțelor: România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din ...