Vodafone România trece prin schimbări la nivel de conducere, marcând o nouă etapă în evoluția sa. Achilleas Kanaris, actualul CEO al companiei, va prelua conducerea Vodafone Grecia începând cu 1 aprilie, iar rolul său va fi preluat de Nedim Baytorun, în prezent Consumer Business Unit Director și membru al boardului director al Vodafone România, potrivit capital.ro.
Te-ar mai interesa și: Dispar posturi celebre, dar apare un nou canal exclusiv al grupului Clever în oferta Vodafone
foto: Vodafone
Achilleas Kanaris a preluat funcția de CEO al Vodafone România la 1 iulie 2021, concentrându-se pe transformarea companiei dintr-un simplu operator de telecomunicații într-un jucător important în tehnologie. În mandatul său, Vodafone România a devenit unul dintre cei mai importanți integratori IoT (Internet of Things) și ICT (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) din țară.
„Astăzi, Vodafone este un furnizor de top de soluții digitale, o organizație agilă, care investește în inovație și, în același timp, un partener de încredere pentru mediul de afaceri, autorități și comunitățile în care suntem prezenți. Sunt mândru de impactul pozitiv pe care Vodafone România l-a avut în toți acești ani, în societatea românească și în transformarea digitală a țării. Mulțumesc echipei, dar și clienților, pentru încrederea acordată și vă asigur că investițiile noastre vor continua, iar inovația ne va menține în rolul de lider într-una dintre piețele esențiale pentru Vodafone”, declară Achilleas Kanaris.
Unul dintre proiectele de referință coordonate de Kanaris a fost dezvoltarea primului cloud guvernamental dedicat din România, o inițiativă revoluționară care modernizează infrastructura digitală a sectorului public. Totodată, Vodafone a consolidat poziția sa pe piață, inclusiv prin progresul tehnologiei 5G și intenția de achiziție a Telekom România, dar și prin derularea de proiecte strategice pentru accelerarea digitalizării României.
Cu o experiență internațională de peste 20 de ani, dintre care jumătate în telecomunicații, Nedim Baytorun va prelua funcția de CEO al Vodafone România, promițând să continue investițiile și inovațiile începute. Baytorun s-a alăturat Vodafone în 2013, având roluri strategice în Turcia și Albania.
„Vom continua să conectăm oamenii și să facilităm accesul la informație, prin investiții substanțiale și o abordare inovatoare. Avem puterea de a îmbunătăți vieți, de a susține comunități mai unite și de a construi un viitor sustenabil pentru toți. Prioritățile mele țin de îmbunătățirea serviciilor existente prin noi investiții și dezvoltarea de soluții care vor readuce România în rolul de lider european în conectivitate”, afirmă Nedim Baytorun.
În România, ca director al Consumer Business Unit, Baytorun a implementat proiecte precum EasyTech și Vodafone TV+, regândind complet experiența oferită clienților.
Rolul de Consumer Business Unit Director al Vodafone România va fi preluat de Ana Popa, actualul director de marketing al diviziei. Cu peste 10 ani de experiență în companie, Ana Popa a integrat inteligența artificială în fluxurile operaționale și a contribuit la succesul platformei EasyTech. În noua sa poziție, ea va continua să dezvolte proiecte de digitalizare în retail și online.
Te-ar mai putea interesa și: Vodafone și Digi se pregătesc să împartă Telekom România