David Popovici a devenit al treilea român care apare pe coperta prestigioasei reviste franceze L’Équipe Magazine. Ceilalți mari sportivi care au mai reușit acest lucru au fost Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi.
Înotătorul român e apreciat nu doar pentru realizările sale din domeniul sportiv, ci și pentru implicarea activă în diverse cauze sociale, fiind caracterizat de revista franceză drept „un înotător excepțional și un om dedicat”.
În articolul făcut de jurnaliștii de la L’Équipe se vorbește despre faptul că David Popovici a reușit, la doar 20 de ani, să se impună pe scena mondială a natației. În 2022, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, David a cucerit două titluri mondiale la 100 și 200 de metri liber, realizând o performanță istorică ce nu a mai fost văzută de aproape 50 de ani. De la acea vreme, tânărul sportiv a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri din România, iar așteptările legate de cariera sa continuă să crească.
David Popovici a reușit tot ce și-a propus datorită sacrificiilor făcute atât de el, cât și de familie, a ambiției sale și a sprijinului emoțional pe care l-a primit. Părinții săi, Mihai și Georgeta, au jucat un rol esențial în dezvoltarea lui și în conturarea carierei sale. Au mers cu el zi de zi la antrenamente și au crezut necondiționat în visul lui de a deveni campion.
Citește și Bani mai mulți pentru acești români de la 1 ianuarie. Ce se întâmplă cu ajutoarele sociale
„Nu cu mult timp în urmă, Mihai Popovici se trezea uneori la 3 dimineața pentru a pregăti micul dejun pentru fiul său, David. Alteori era rândul soției sale, Georgeta, înainte de a-l duce la piscina din complexul sportiv «Lia Manoliu» pentru antrenamentul de la ora 5.30 dimineața. În fiecare zi. Mihai și Georgeta lucrau amândoi cu normă întreagă, el – vânzător de produse farmaceutice, ea – psiholog, dar erau pregătiți să facă multe sacrificii pentru a-i pune la dispoziție fiului lor cel mic toate mijloacele de a-și îndeplini ambiția: să devină campion la înot”, au scris francezii.
Jurnaliștii de la L’Équipe au vorbit și despre faptul că David Popovici, în ciuda succesului său, reușește să rămână cu picioarele pe pământ și să păstreze un echilibru între viața profesională și cea personală.
„Pentru tânărul înotător lucrurile au mers foarte repede – a câștigat două titluri de campion mondial la vârsta de 17 ani, la Budapesta, în 2022, la 100 de metri și 200 de metri liber, o dublă nemaiîntâlnită de 49 de ani, la momentul respectiv. Prea repede?”, au mai scris jurnaliștii.