Romanian
 - 
ro
Știri interne

Decizie finală la CFR. Pasagerii cu boli contagioase NU mai au voie în trenuri

30 Jul, 10:49 • Bumbeneci Diana
Pasagerii cu boli contagioase vor fi daţi jos din trenuri. Noul regulament al CFR pentru călători
Decizie finală la CFR. Pasagerii cu boli contagioase NU mai au voie în trenuri

Pasagerii cu boli contagioase vor fi daţi jos din trenuri, potrivit noului regulament CFR. Este vorba despre călătorii cu gripă sau alte boli vizibile, care pot fi contagioase. Până acum, aceștia puteau merge cu trenul dacă rezervau întregul compartiment în care se aflau.

Decizie majoră la CFR

Noile reguli vin odată cu cel mai recent regulament privind transportul pe căile ferate din România, modificat și republicat în Monitorul Oficial. Aceste informații se regăsesc acum și pe site-ul Ministerului Transporturilor. Cea mai severă regulă face referire la călătorii cu gripă sau alte boli vizibile, care pot fi considerate contagioase.

Vezi și: Anunțul momentului de la CFR. Ce se întâmplă cu biletele de tren începând cu 13 iulie

decizia CFR
decizia CFR

Potrivit noilor prevederi, aceștia vor fi dați jos din tren, indiferent unde se află, pentru că pun în pericol sănătatea celorlalți călători. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs și care necesită intervenții de urgență trebuie să fie transportate până la prima stație, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferența dintre tarifele plătite și cele aferente pentru parcursul efectuat pentru legitimația de călătorie, în condițiile prevăzute la articolul 21 din regulament.

Până de curând, pasagerii cu boli contagioase puteau merge cu trenul, însă erau nevoiți să călătorească doar după ce achitau rezervarea întregului compartiment.

Citește AICI întregul proiect de la Ministerul Transporturilor.

Călătorii fără probleme de sănătate nu mai rezervă loc pe distanțe mici

Începând cu luna iulie, rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri.

În ceea ce priveşte tariful de rezervare a locului în tren, acesta devine opţional pentru călător la distanţe parcurse mai mici de 40 de kilometri. Pentru distanţe mai lungi, tariful se aplică diferenţiat pe patru zone kilometrice, pornind de la 1,5 lei la clasa a doua, 2,50 lei la clasa întâi, ajungând în ambele cazuri la 5,5 lei, cât este în prezent tariful de rezervare loc.

„Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor navetiştilor şi a celor sesizate de-a lungul timpului referitor la faptul că pentru cursele de scurt parcurs tarifele practicate de operatori sunt fie mai mari, fie mai mici pe unele rute, această diferenţă de preţ fiind dată de practicarea neuniformă a tarifului de rezervare a locului la trenuri.

S-a reglementat prin acest ordin ca la călătoriile sub 40 de km achiziţia rezervării de loc să fie opţională pentru călător, iar pentru călătoriile în general tariful de rezervare este în acest moment împărţit pe patru zone kilometrice, astfel încât preţul începe de la un 1,5 lei la clasa a 2-a, 2,50 lei la clasa întâi şi ajung în ambele cazuri la 5,50 lei, cât este şi în prezent tariful de rezervare loc.

Practic, nu vorbim de o mărire de tarif, ci doar de o adaptare a unor situaţii care deja erau practicate de unii operatori pe calea ferată”, a explicat Roşeanu.

Această reglementare poate însemna o reducere de preţ pentru navetişti, în special, care merg pe distanţe sub 40 de km.

Vezi și 16 noi locomotive electrice ajung la CFR. Alstom primește contractul de 760 milioane lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Cum să ajungi la un salariu de 20.000 de lei în România. Care sunt cerințele de angajare
Cum să ajungi la un salariu de 20.000 de lei în România. Care sunt cerințele de angajare
Surpriză neplăcută pentru o româncă din Cluj. Ce a putut să găsească în mâncarea comandată. „Este o bătaie de joc! Ar trebui să ajungă Piedone aici”
Surpriză neplăcută pentru o româncă din Cluj. Ce a putut să găsească în mâncarea comandată. ...
ONRC arată că mult mai puține firme au intrat în insolvență în ianuarie 2025, față de ianuarie 2024
ONRC arată că mult mai puține firme au intrat în insolvență în ianuarie 2025, față de ianuarie 2024
Victor Ponta prezintă soluțiile pentru eradicarea birocrației: „Nu e treaba pensionarului să umble cu hârtii”
Victor Ponta prezintă soluțiile pentru eradicarea birocrației: „Nu e treaba pensionarului să umble ...
Femeile din România, printre cele mai nefericite din UE. Motivele principale sunt infidelitatea, depresia și divorțul
Femeile din România, printre cele mai nefericite din UE. Motivele principale sunt infidelitatea, depresia ...
Vasilica a cumpărat un loz răzuibil cu cinci euro și a avut parte de surpriza vieții ei. Suma incredibilă pe care a câștigat-o
Vasilica a cumpărat un loz răzuibil cu cinci euro și a avut parte de surpriza vieții ei. Suma incredibilă ...
Cinci curieri români au furat colete de peste 800.000 de lire în Anglia! Ce făceau cu marfa
Cinci curieri români au furat colete de peste 800.000 de lire în Anglia! Ce făceau cu marfa
Trucurile simple și eficiente pentru a îndepărta pesticidele de pe fructe și legume. Consumul lor devine sigur în acest fel
Trucurile simple și eficiente pentru a îndepărta pesticidele de pe fructe și legume. Consumul lor ...
Parcările suspendate de bloc, tot mai prezente în România. Orașul care a construit un întreg cartier cu astfel de locuri de parcare
Parcările suspendate de bloc, tot mai prezente în România. Orașul care a construit un întreg cartier ...
ANALIZĂ De ce nu ne ia inteligența artificială locurile de muncă. Paradoxul AI
ANALIZĂ De ce nu ne ia inteligența artificială locurile de muncă. Paradoxul AI
Metoda prin care poți afla locația unei persoane pe WhatsApp, fără ca ea să știe. Puțini știu acest truc
Metoda prin care poți afla locația unei persoane pe WhatsApp, fără ca ea să știe. Puțini știu ...
Se dau până la 3.000 de le lei de la stat pentru aceste cupluri. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Se dau până la 3.000 de le lei de la stat pentru aceste cupluri. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bursă socială 2025. Categoriile de elevi care pot pierde banii
Bursă socială 2025. Categoriile de elevi care pot pierde banii
Prognoza meteo 1 aprilie 2025. Vreme mai călduroasă decât în mod normal
Prognoza meteo 1 aprilie 2025. Vreme mai călduroasă decât în mod normal
Mario Fresh, adevăratul motiv al despărțirii de Alexia Eram. Artistul a dat tot din casă: „Asta a fost”
Mario Fresh, adevăratul motiv al despărțirii de Alexia Eram. Artistul a dat tot din casă: „Asta ...
Grupul Delhaize vinde 87 de magazine Mega Image și Profi. Care sunt lanțurile de supermarketuri interesate
Grupul Delhaize vinde 87 de magazine Mega Image și Profi. Care sunt lanțurile de supermarketuri interesate
Kremlin, prima reacție după ce Donald Trump a declarat că este „foarte supărat” și „enervat” pe Putin
Kremlin, prima reacție după ce Donald Trump a declarat că este „foarte supărat” și „enervat” ...
Noua taxă care va afecta pe toată lumea: „Este discriminatorie! Ridică probleme de constituționalitate”
Noua taxă care va afecta pe toată lumea: „Este discriminatorie! Ridică probleme de constituționalitate”