- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Decizie oficială. Guvernul anunță ce măsuri vor fi luate cu privire la facturile românilor

19 Jul, 16:34 • Bumbeneci Diana
Hotărâre oficială cu privire la facturile de energie. Românii află ce se întâmplă cu banii pe care îi vor plăti pentru serviciile oferite în perioada următoare.
Decizie oficială. Guvernul anunță ce măsuri vor fi luate cu privire la facturile românilor

S-au luat noi măsuri cu privire la facturile românilor. Comandamentul pentru Energie reunit, vineri, în şedinţă din cauza situaţiei gererate de caniculă, a luat mai multe decizii pentru perioada următoare, transmite Guvernul. Una dintre acestea vizează verificarea preţurilor, astfel încât consumatorii să fie protejaţi. De asemenea, Guvernul anunţă că este în grafic cu plata sumelor către furnizori, iar întâlnirile cu aceştia vor continua pentru a stabiliza situaţia.

Guvernul anunță ce măsuri vor fi luate cu privire la facturile românilor

Guvernul, instituţiile responsabile şi reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie vor definitiva planul ce va include măsuri imediate şi pe termen mediu care să asigure energia necesară consumului cetăţenilor şi economiei”, a transmis, vineri, Guvernul, după reuniunea Comitetului pentru Energie, într-un comunicat de presă.

Deciziile Comandamentului pentru Energie

Potrivit Guvernului, ca măsuri imediate, în cadrul Comandamentului pentru Energie, s-au stabilit următoarele:

  • Creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă;
  • Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsura a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum şi producţie şi pentru a reduce dezechilibrele;
  • Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a preţului în sensul protejării consumatorului final de fluctuaţiile din piaţă;
  • Operatorii de distribuţie vor publica şi actualiza constant pe website-urile proprii localităţile/zonele afectate de avarii, precum şi durata estimată pentru remediere;

Accelerarea investiţiilor în toate segmentele din domeniul energiei.

facturi energie
facturi energie

„Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiţii în energie – de la capacităţile de producţie, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuţie, de distribuţie, de stocare etc. – şi, în cazul în care sunt identificate dificultăţi în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului”, a mai transmis Executivul.

Ciolacu: Următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic

„Este nevoie să colaborăm mai strâns şi să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de transport, în capacităţile noi de producţie şi de stocare a energiei. Cetăţenii români şi antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ţine de Guvern – modificări legislative, sprijin financiar pentru investiţii, dialog cu finanţatorii europeni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în document.

Potrivit Guvernului, pemierul Marcel Ciolacu a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic.

Citește și: Veste majoră pentru pensionari. Simona Bucura Oprescu: „Vor fi pensionari care, după 1 septembrie, vor avea categoric avantaje”

Vreau să fie foarte clar: sunt în favoarea protejării mediului, dar asta nu înseamnă că voi accepta blocarea unor proiecte energetice strategice, mai ales pe zona de hidrocentrale, fiindcă asta ar însemna să afectăm în viitor siguranța alimentării cu energie a milioane de români! Faptul că am depășit un moment major de stres energetic fără pene majore de curent este foarte important. Asta se datorează în cea mai mare măsură colaborării foarte bune dintre Ministerul Energiei, autoritățile publice, administratorii de rețele și toate companiile private și de stat”, a mai transmis prim-ministrul, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Burduja: Vom asigura prețuri corecte pentru români

„După 15 ani, România este pregătită să adopte o Strategie energetică naţională. În baza acesteia, statul român îşi va putea planifica, prioritiza şi corela investiţiile şi proiectele necesare pentru asigurarea siguranţei energetice naţionale, la un preţ competitiv al energiei electrice şi gazelor naturale. Vedem în aceste zile, după decenii în care au lipsit investiţiile publice în sistemul energetic naţional, cât de importante sunt viziunea şi planificarea în acest sector strategic.

În ultimul an, am reuşit să atragem 13,6 miliarde de euro bani europeni nerambursabili în sistemul energetic. Prin aceste investiţii, începând de anul viitor, vom asigura mai multă energie, iar pe termen mediu, preţuri corecte pentru români şi pentru mediul de afaceri”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Potrivit analizei făcute în această reuniune, Guvernul este în grafic cu plata sumelor datorate furnizorilor, după ce a fost făcută plata ultimei tranşe în sumă de 3,2 miliarde de lei, pentru schema de compensare şi plafonare care va funcţiona, potrivit actualei legislaţii, până în primăvara anului viitor.

La reuniunea Comitetului pentru energie au participat, alături de premier şi ministrul energiei, vicepremierul Marian Neacşu şi reprezentanţi ai ANRE, Consiliul Concurenţei, Transelectrica-DEN, OPCOM, Hidroelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Romgaz, OMV Petrom, Complexul energetic Oltenia, Complexul Energetic Valea Jiului, Electrocentrale Craiova, Nuclearelectrica, Rompetrol Energy, Henro, ACUE, AFEER şi SAPE.

Citește și: TVA 2025. Marcel Boloș anunță ce se va întâmpla cu majorarea impozitelor și a TVA-ului

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Top 10 cele mai frumoase filme de Crăciun. La ce producții te poți uita alături de familie de sărbători
Top 10 cele mai frumoase filme de Crăciun. La ce producții te poți uita alături de familie de sărbători
Testul care îți pune mintea la încercare: Poți găsi elful ascuns în această imagine în mai puțin de 10 secunde?
Testul care îți pune mintea la încercare: Poți găsi elful ascuns în această imagine în mai puțin ...
Top 10 cei mai nocivi crenvurști găsiți în supermarket. Dragoș Pătraru: „Aici avem una dintre cele mai mari păcăleli”
Top 10 cei mai nocivi crenvurști găsiți în supermarket. Dragoș Pătraru: „Aici avem una dintre ...
Orașul din România care a renăscut spectaculos. Metamorfoză completă cu fonduri europene!
Orașul din România care a renăscut spectaculos. Metamorfoză completă cu fonduri europene!
Donald Trump promite să scoată SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) „încă din prima zi de mandat”
Donald Trump promite să scoată SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) „încă din prima ...
Crin Antonescu, primele declarații după ce a fost numit candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale: „Eu nu m-am dat la o parte”
Crin Antonescu, primele declarații după ce a fost numit candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități ...
Idei inedite de cadouri de Crăciun 2024. Ce poți să oferi persoanei iubite ca să țină minte toată viața
Idei inedite de cadouri de Crăciun 2024. Ce poți să oferi persoanei iubite ca să țină minte toată ...
Se lansează programul „Investește în casa ta”, pentru românii cu vârste de până la 35 de ani. Vor putea face credit imobiliar cu avans de numai 5%
Se lansează programul „Investește în casa ta”, pentru românii cu vârste de până la 35 de ani. ...
Circulația pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău se deschide luni, 23 decembrie, de la ora 16:00
Circulația pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău se deschide luni, 23 decembrie, de la ora ...
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ...
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost implicat într-un accident rutier. Edilul și alte trei victime au fost transportați la spital
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost implicat într-un accident rutier. Edilul și alte trei ...
Un tânăr șofer cu permisul suspendat a murit la volanul unui BMW, după ce a fost izbit frontal de o dubă, pe contrasens
Un tânăr șofer cu permisul suspendat a murit la volanul unui BMW, după ce a fost izbit frontal de ...
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) o acuză pe Maia Sandu că plănuiește să invadeze Transnistria
Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) o acuză pe Maia Sandu că plănuiește să invadeze ...
Autostrăzile și drumurile expres vor fi construite cu deținuți. Anunțul făcut de CNIR
Autostrăzile și drumurile expres vor fi construite cu deținuți. Anunțul făcut de CNIR
Program Metrorex de Crăciun și Revelion. Cum va circula metroul bucureștean de Sărbători
Program Metrorex de Crăciun și Revelion. Cum va circula metroul bucureștean de Sărbători
Un om al străzii ascundea o comoară în sacoșă. Descoperirea care i-a lăsat pe polițiști cu gura căscată
Un om al străzii ascundea o comoară în sacoșă. Descoperirea care i-a lăsat pe polițiști cu gura ...
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Partidele au semnat acordul de funcționare al noului Guvern
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Partidele ...