- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Depogaz continuă lucrările de modernizare a depozitului de la Bilciurești. Capacitatea de extracție ar putea crește cu 40% la finalizarea proiectului

06 Feb, 19:54 • Adrian Popovici
Depogaz, filiala de înmagazinare a Romgaz, compania de stat producătoare de gaze naturale, avansează cu o serie de proiecte menite să îmbunătățească capacitatea de extracție și stocare la depozitul său principal din țară, situat la Bilciurești. Aceste proiecte includ măsuri de modernizare și digitalizare a instalațiilor existente.
Depogaz continuă lucrările de modernizare a depozitului de la Bilciurești. Capacitatea de extracție ar putea crește cu 40% la finalizarea proiectului

Depogaz, filiala de înmagazinare a Romgaz, compania de stat producătoare de gaze naturale, avansează cu o serie de proiecte menite să îmbunătățească capacitatea de extracție și stocare la depozitul său principal din țară, situat la Bilciurești. Aceste proiecte includ măsuri de modernizare și digitalizare a instalațiilor existente, transmite Profit.ro.

În 2015atunci când a apărut ideea, s-a efectuat primul studiu de pre-fezabilitate pentru a identifica modalitățile de extindere a capacităților tehnice ale câmpurilor de la Bilciurești și soluțiile fezabile pentru a mări capacitatea de extracție zilnică. În primăvara anului trecut, Depogaz a primit aprobarea pentru un grant nerambursabil de aproximativ 38 de milioane de euro de la Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), pentru lucrările necesare extinderii capacității de extracție la Bilciurești. La momentul acela, valoarea totală a investiției era estimată la peste 110 milioane de euro.

În prezent, Depogaz a inițiat procesul de licitație pentru contractarea lucrărilor necesare, estimate la 601,6 milioane lei plus TVA. Acestea includ modernizarea sondei și grupurilor de sonde, construcția de conducte de aducțiune noi și a unui colector de gaze umede, edificarea unui colector de injecție/extracție, îmbunătățiri ale sistemului de răcire la stația de comprimare Butimanu și achiziționarea, instalarea și testarea unui compresor de recuperare a gazelor în cadrul aceleiași stații, inclusiv implementarea unui sistem de conducte de legătură între facilitățile existente și compresorul de recuperare a gazelor.

Depozitul Depogaz de la Bilciurești. Sursă: Facebook
Depozitul Depogaz de la Bilciurești. Sursă: Facebook

Te-ar putea interesa și: Cum câştigă Romgaz peste 4.5 milioane de lei, doar din dobânda pe două luni. Compania a depozitat 450 de milioane de lei la Exim Bank, cu o dobândă negociată

Cum vrea Depogaz să-și extindă facilitățile?

Principalele obiective ale proiectului includ creșterea capacității de extracție zilnică cu 40%, până la un nivel de 20 milioane de metri cubi pe zi, extinderea capacității de înmagazinare cu 108 milioane de metri cubi per ciclu, la un total de 1,418 miliarde de metri cubi per ciclu și diversificarea portofoliului prin adăugarea serviciilor de echilibrare. De asemenea, proiectul Depogaz vizează construirea unei infrastructuri de suprafață cu un grad ridicat de flexibilitate, care să permită inversarea rapidă a ciclului de înmagazinare, inclusiv injectarea în timpul ciclului de extracție sau extracția în timpul ciclului de injectare.

Conform declarațiilor Depogaz, implementarea proiectului va conduce la îmbunătățirea securității în aprovizionare prin extinderea și diversificarea surselor de gaze naturale în regiunea sud-estică a Europei. Acest lucru va contribui la consolidarea independenței energetice și reducerea riscurilor de întrerupere a fluxurilor de gaze naturale în timpul perioadelor de vârf de consum, luând în considerare diverse scenarii disruptive.

Citește și: Premierul Ciolacu anunță cel mai mare proiect de gaze naturale, Neptun Deep. OMV Petrom și Romgaz investesc 4 miliarde de euro „Va contribui la securitatea energetică a țării”

Urmărește Daily Business pe Google News