- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Destinul pensionarilor care vor primi mai puțini bani în 2024. Daniel Baciu, anunț pentru milioane de români

23 Jan, 09:18 • Bumbeneci Diana
Ce se întâmplă cu pensionarii cărora le scade pensia la recalculare. Daniel Baciu, anunţ de ultim moment pentru români.
Destinul pensionarilor care vor primi mai puțini bani în 2024. Daniel Baciu, anunț pentru milioane de români

Mai este puțin până la marea recalculare a pensiilor din septembrie, însă aceasta nu vine numai cu bani în plus pentru români, a anunţat şeful Casei de pensii, Daniel Baciu. Vor fi pensionari care vor primi mai puțini bani.

Ce se întâmplă cu pensionarii care primesc mai puțini bani

Noua formulă de calcul a pensiilor nu numai că nu aduce pentru toţi românii creşteri ale pensiei, dar în cazul unora, calculul iese pe minus. Începând din 2024, impozitarea pensiilor va fi supusă unor reguli specifice.

„Pentru pensiile peste 2.000 de lei, se va plăti un impozit. (…) În 2024, toate pensiile vor creşte, ele vor veni mărite.

E important ca pensionarii să ştie că există bani în buget pentru acest lucru. Deci, banii pentru pensii în 2024 sunt în buget”, declara, la sfârşitul anului trecut, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Conform informațiilor oferite de reprezentanții Guvernului, pensionarii care încasează pensii mai mari de 2.000 de lei vor fi impozitați cu 10%. Schema de impozitare este clarificată în detaliu:

1. Pensionarii care primesc pensii de până la 2.000 de lei inclusiv vor fi scutiți de plata impozitului.

2. Pentru pensiile care depășesc suma de 2.000 de lei, impozitarea se va face progresiv, în funcție de trei praguri:

– un impozit de 10% se va aplica pentru pensiile mai mari de 2.000 de lei, dar mai mici sau egale cu câștigul salarial mediu net (4.733 de lei pentru 2024).

– un impozit de 15% se va percepe pentru partea pensiei cuprinsă între câștigul salarial mediu net și câștigul salarial mediu brut (7.567 de lei pentru 2024).

– un impozit de 20% va fi aplicat pentru suma care depășește câștigul salarial mediu brut.

Aceste reguli de impozitare sunt parte dintr-un efort mai larg de ajustare a sistemului de pensii, care include și recalcularea pensiilor în septembrie 2024, folosind o nouă formulă de calcul.

Aceasta va lua în considerare valorile punctelor de contributivitate, stabilitate și perioade asimilate și necontributive.

Cum află românii când se pot pensiona

Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.

Ai mai putea citi: 5 zile libere în ianuarie 2024. Când se vor bucura românii de beneficiile oferite de Guvern

Daniel Baciu, despre veniturile pensionarilor
Daniel Baciu, despre veniturile pensionarilor

Ce se întâmplă cu pensionarii cărora le scade pensia la recalculare

„Este foarte important să spunem lucrul acesta, pentru că dacă din calcul rezultă o sumă mai mică decât valoarea care există în momentul de față în plată, există un principiu care a fost tot timpul valabil în sistemul public de pensii: pensionarul va rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată.

Vorbim despre persoanele care au realizat un stagiu mic de cotizare, pentru să sistemul public de pensii spune foarte clar pentru a fi eligibil pentru un tip de pensie din sistemul public trebuie să îndeplinești cumulativ două condiții.

Este vorba despre vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare.

Cei care se află în această zonă a stagiului minim de cotizare, practic ei se află sub acel procent de 25% pe care noi l-am considerat că este un stagiu mediu de cotizare.

Cine se află sub acest stagiu de 25 de ani ca stagiu de cotizare practic nu mai primește acele puncte de stabilitate.

Ei sunt cei care nu reuşesc să acumuleze acele puncte suplimentare pentru a putea să le crească pensia.

Eu vreau să spun foarte clar: în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea”, a declarat şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Ai mai putea citi: Codul Muncii 2024. Zilele libere plătite la care ai dreptul dacă te căsătorești anul acesta

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult