El este cel mai căutat inginer de drumuri și poduri din Suceava. În prezent, Eugen Girigan are contracte de colaborare pe diverse specialități, precum responsabil tehnic cu execuția (RTE), diriginte de șantier, expert tehnic judiciar sau reprezentant al antreprenorului, potrivit ziare.com
Citește și Incredibil! El este primarul din România care se tre.zește la 4 dimineața pentru a deszăpezi drumurile singur
În perioada 1980 – 1986, Eugen Girigan a aconstruit 87 de poduri în tot județul Suceava. Cel mai mic pod construit de cel mai căutat inginer din județ are o lungime de 15 metri, iar cel mai mare este podul de peste râul Moldova, între Baia și Bogata, care are o lungime de 326 de metri.
La cei 75 de ani ai săi cunoaște foarte bine infrastructura rutieră a județului și știe pe dinafară istoricul podurilor care traversează fiecare curs de apă.
Eugen Girigan își amintește că în 1971, când a venit la Suceava în calitate de inginer stagiar, 80% din podurile din județ erau din lemn.
”Iarna se furau componente pentru a fi puse pe foc și, în plus, nu aveau rezistență prea mare. După vizita lui Ceaușescu din China, din 1978, s-a luat decizia de a se interzice materialul lemnos pentru construcția depoduri. S-a demarat o acțiune masivă, iar timp de șase ani am construit 87 de poduri”, a declarat Eugen Girigan.
Celebrul inginer sucevean și-a propus să rămână în activitate până la vârsta de 80 de ani, însă din cauza crizei de specialiști de drumuri și poduri din județ a ajuns la concluzia că va lucra toată viața.
Potrivit lui Eugen Girigan, în județul Suceava este nevoie de cel puțin 50 de ingineri de specialitate.
”Acum 40 de ani se lucra la mână, cu roaba și lopata și era o muncă extrem de grea. Între timp, s-a automatizat și mecanizat totul, dar chiar și așa există o criză acută de specialiști. Pe de o parte, învățământul din România nu mai scoate astfel de specialiști, iar pe de altă parte cred că este vorba de comoditate. Pentru a lucra pe șantier este nevoie și de sacrificii, să stai departe de casă și timp de o săptămână sau chiar mai mult, ceea ce unora nu le convine. De aceea, unii ingineri de drumuri și poduri nu își fac profesia și aleg alte meserii, mai comode”, a mai spus Eugen Girigan.
”Și podurile ridicate în perioada 1980-1986 sunt pe final de garanție, iar conducerea județului ar trebui ca în maxim 10 ani să înceapă o monitorizare atentă pentru a nu avea ulterior alte surprize. Firește, e nevoie și de fonduri, o problemă pe care acum 40 de ani nu o aveam”
, a mai spus Eugen Girigan.
Citește și El este omul de afaceri din România care susține că are cea mai mare colecție Lego din lume