- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Faceți cunoștință cu iepurii uriași din Lugoj! Un urecheat gigant are peste 10 kilograme și se poate vinde chiar și cu 500 de euro

14 Dec, 17:38 • Gabriela Andreescu
Un tânăr din Banat se poate mândri cu cei mai mari iepuri din România. Tânărul îi crește într-un adăpost special climatizat, în care a investit mii de euro
Faceți cunoștință cu iepurii uriași din Lugoj! Un urecheat gigant are peste 10 kilograme și se poate vinde chiar și cu 500 de euro

Lucian Onujec, un tânăr din Lugoj, a ajuns celebru în toată țara, în special printre crescătorii de animale. De circa 20 de ani, fermierul crește iepuri din rasa Uriaș german.

Deși greutatea optimă pentru această rasă este în jur de opt kilograme, iepurii românului din Lugoj depășesc 10 kilograme.

Cu toate acestea, valoarea simpaticilor iepuri – gigant nu este dată doar de greutate, ci și de alte criterii care punctează foarte bine în concursurile naționale și europene, scrie gandul.ro. De altfel, iepurii lui Lucian au obținut de patru ori titlul național și au mai multe calificări la campionatele europene, unde au obținut cel mai mult 97 puncte, din 100 posibile.

Lucian Onujec se mândrește cu o serie de trofee câștigate cu iepurii săi. Sursa Foto: Gandul
Lucian Onujec se mândrește cu o serie de trofee câștigate cu iepurii săi. Sursa Foto: Gandul

De curând, fermierul din Lugoj a ieșit vicecampion național la expoziția națională, desfășurată în perioada 9 -11 decembrie, la Romexpo, în București, cu un iepure uriaș gri-german tânăr, de anul acesta. Punctajul obținut de Lucian a fost cel egal cu ocupantul primului loc, de 97 de puncte. Lucian spune că evenimentul de la Romexpo este cea de-a cincea expoziție la care participă în acest an, la toate reușind o clasare pe podium, la trei fiind chiar campion cu același mascul tânăr.

Ca să ajungă la acest nivel, nu a fost necesară doar pasiunea, ci a fost nevoie de multă documentare și multă experiență acumulată.

Citește și: Fondul Proprietatea a vândut în câteva ore întregul pachet de 3% deținut la Petrom. Valoarea tranzacției, 764 mil. lei, cu o reducere de 7%

„Orice animal cu care mergi la competiție se crește după anumite reguli. Rasa, masa, casa! Toate astea trebuie să fie perfecte, dacă vrei să ai rezultate. La rasă, dacă nu are gena potrivită, nu va ajunge niciodată campion. Dacă nu e hrănit corespunzător, iarăși, șansele sunt mici să ajungă campion. Trebuie hrănit în funcție de sezon. De exemplu, dacă este în reproducere, în perioada de lactație, trebuie o anumită alimentație, care diferă și la iepurii în creștere, tineret. Adăpostul e și el important și trebuie să asigure cele mai bune condiții. Cel mai important este vara, când iepuri nu rezistă la căldurile pe care le avem noi. Iarna sunt foarte rezistenți, dar când fată și e foarte frig mor puii. Ca să eliminăm toate aceste chestii, trebuie construit un adăpost unde temperatura să fie constantă”, a declarat crescătorul de iepuri pentru sursa citată.

Iepurii gigant pot ajunge și la 10 kg. Sursa foto: Gandul
Iepurii gigant pot ajunge și la 10 kg. Sursa foto: Gandul

Tânărul fermier crește acești simpatici urecheați și din pasiune, dar și din motive pecuniare. Foarte mulți clienți sunt interesați de exemplarele sale, mai ales din străinătate:

„Cel mai scump iepure pe care eu l-am vândut a fost unul de 500 de euro. Am vândut iepuri în Polonia, Bulgaria, Spania, în Olanda și am vândut chiar și în America. Primul vândut în America a fost unui pilot de aviație, Jim Dan Garish, din Chicago. A venit personal și a cumpărat doi pui, pentru că sunt mai ușor de transportat. Apoi, în urmă cu câteva săptămâni, am fost contactat de o doamnă, mare iubitoare de iepuri, Elizabeth Stricland, din Missouri,  care a venit la mine, în România, și a cumpărat doi iepuri. A stat două zile, mi-a văzut crescătoria, a rămas impresionată. A făcut peste 8800 de kilometri, cu niște costuri infernale, pentru a duce doi iepuri în America. Am vorbit cu ea și a ajuns cu bine, iepurii s-au adaptat deja și eu sunt fericit că iepurii mei, cu codul RO4 au ajuns pentru a doua oară în America”, mai spune Lucian pentru Gândul.

Crescătorul din Banat mai are, în momentul de față, circa 25 de exemplare adulte, dar anul acesta a avut și peste 120 de pui și tineret. În cei peste 20 de ani, de când crește iepuri, a avut și pierderi, chiar și un iepure campion, care înainte de expoziție cu o zi i-a murit subit. Toate acestea lucruri nu-l descurajează, ci îl fac să studieze și mai mult și să continue cu pasiune munca sa.

 

Citește și: Iohannis a promulgat legea! Prețurile la energie au fost plafonate! Vom plăti 1,3 lei/kWh indiferent de nivelul de consum

 

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...