- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Family Start 2024. Bani de la stat pentru tinerii căsătoriți. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să poți aplica la cel mai atractiv credit de pe piață

29 Oct, 23:45 • Stefan Simion
Cuplurile căsătorite aflate la început de drum sau cele pe cale de a face acest pas primesc un ajutor substanțial de la stat prin creditul Family Start 2024. Au început noi înscrieri pentru acest tip de credit, iar vestea bună este că bugetul a fost suplimentat.
Family Start 2024. Bani de la stat pentru tinerii căsătoriți. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să poți aplica la cel mai atractiv credit de pe piață

Family Start 2024. Prin acest credit, cuplurile pot lua până la 150.000 de lei (30.000 de euro). Iar pentru că interesul este uriaş, Ministerul Familiei a suplimentat fondurile. Fondurile a trei bănci au fost suplimentate cu bani de la stat pentru acordarea acestor împrumuturi. Această suplimentare ar ajunge pentru 300-400 de beneficiari, luând în calcul faptul că aceștia ar împrumuta suma maximă.

Dobânda pentru acest tip de credit este una mai mult decât decentă pentru beneficiar, întrucât statul suportă cea mai mare parte a acesteia, mai exact 75% din aceasta. Dacă ne raportăm la valoarea actuală a IRCC, dobânda acestui credit este de doar 2,5%.

Citeste si Cum gestionezi un credit ipotecar. Avantajele și dezavantajele soluțiilor la îndemână, detaliate de specialiști

Prin aceste măsuri, autorităţile din România speră să facă un pic mai uşoară viaţa românilor aflați la început de drum.

Cine poate beneficia de creditul Family Start 2024

Cei care solicită acordarea acestui tip de credit trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate: să locuiască în România, să aibă vârsta până în 45 de ani şi un venit mediu net de până în 6.000 de lei lunar. În cazul familliilor monoparentale, limita de venit e de până la 7500 lei.

Creditul Family Start 2024 vine în sprijinul celor care vor să facă achiziții de valoare mare cum ar fi un autoturism, celor care vor să plătească avansul la cumpărarea unei case, să-și renoveze o casă sau să-și achiziționeze panouri fotovoltaice, celor care vor să-și achiziționeze aparatură electrocasnică sau celor care au nevoie de tratamente dentare, potrivit mindy.ro

De asemenea, și cuplurile care urmează să facă nuntă pot apela la acest tip de credit pentru a acoperi cheltuielile necesare organizării evenimentului, dar și cheltuielile cu spitalizarea în cazul femeilor gravide.

Pentru toate cheltuielile, însă, e nevoie de documente justificative – antecontract, facturi, bonuri, contracte, pentru că banca nu pune banii pur și simplu în cont.

Acest împrumut poate să fie acordat pentru o perioadă de până la 5 ani.

Citeste si Credite unice în România de la Banca Transilvania. Oferă sprijin pentru clienții cu probleme de sănătate

Bănci care acordă creditul Family Start 2024

Principalele banci care accepta cereri pentru programul Family Start in prezent:

  • CEC Bank
  • Libra Bank
  • Banca Centrală Cooperatistă
  • Reteaua de Banci Cooperatiste Creditcoop
Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult