- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Flanco anunță primele sale investiții de tip greenfield, dezvoltate de la 0. „Proiectele din Botoșani și Brașov sunt doar primele din această serie”

19 Feb, 16:33 • Fundeanu Madalina
Flanco anunță investiții în primele magazine de tip „greenfield”. Acestea sunt amplasate în zone comerciale din Botoșani și Brașov.
Flanco anunță primele sale investiții de tip greenfield, dezvoltate de la 0. „Proiectele din Botoșani și Brașov sunt doar primele din această serie”

Retailerul de electrocasnice Flanco anunță luni că a achiziționat primele sale două proiecte de real estate destinate unor noi magazine de tip greenfield, adică investiții construite „de la zero”, conform Economedia.

Flanco anunță investiții în primele magazine de tip „greenfield”

Acestea sunt amplasate în zone comerciale din Botoșani și Brașov și au fost achiziționate în ultimele șase luni, fiecare având o suprafață de 5.000 mp.

„Începând din acest an, suntem interesați și de zona achizițiilor imobiliare, pentru a construi magazine Flanco de la zero, adaptate necesităților noastre și ale clienților care ne vizitează, dar și cerințelor de sustenabilitate”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail.

„Proiectele din Botoșani și Brașov sunt doar primele din această serie. Căutăm, în continuare, oportunități similare – fie terenuri, fie structuri comerciale existente, care pot fi modificate sau extinse.”, mai adaugă acesta.

Retailerul își propune construcția unor magazine optimizate operațional și energetic. Spațiile comerciale pe care le vizează vor avea o suprafață de 1.500 mp, care să poată găzdui zone de depozitare, de prezentare a unor game variate de produse și zone dedicate pentru testarea tehnologiei.

Te-ar putea interesa și: Schimbare majoră. Supermarketurile din România ar putea fi închise duminica

Flanco
Flanco

Compania anunță că aceste construcții vor avea la bază materiale durabile, cu scopul reducerii consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Magazinele vor deține parcări, spații verzi ample, dar și de locuri special amenajate pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electrocasnice.

„Vizăm achiziții similare de terenuri sau construcții cu destinație comercială în 20 de orașe medii și mari din țară. Prospectăm piața în căutare de proiecte imobiliare cu potențial.

În paralel, ne continuăm strategia de extindere a rețelei în întreaga țară, urmărind să deschidem magazine noi în centrele comerciale care se renovează sau cele în curs de dezvoltare, în parcurile de retail și în zonele stradale cu potențial”, adaugă Dragoș Sîrbu.

În 2023, Flanco a alocat cel mai mare buget de investiții din istoria companiei, în valoare de peste 30,5 milioane de lei, 70% din sumă fiind investită în rețeaua de magazine. Compania afirmă că are și anul acesta un buget de investiții, pe care îl va aloca în funcție de oportunitățile oferite de piață și de modul în care acestea se încadrează în planurile generale de dezvoltare și sustenabilitate.

Flanco este un retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice, controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG. Compania deţine o rețea de 157 de magazine și are un număr de peste 1.500 de angajați.

Vezi și: Alertă alimentară la un celebru magazin din România. Dulciurile pentru copii pot conține așchii de metal

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi