Romanian
 - 
ro
Știri interne

Fonduri de peste 9 milioane de lei pentru modernizarea secțiilor ATI ale Spitalului Militar Universitar

05 Dec, 20:01 • Bumbeneci Diana
Spitalul Militar din București modernizează secțiile ATI. Au fost alocate fonduri europene de peste 9 milioane de lei.
Fonduri de peste 9 milioane de lei pentru modernizarea secțiilor ATI ale Spitalului Militar Universitar

Noi secții medicale ATI  vor fi modernizate. Secţii de Terapie Intensivă ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” vor fi modernizate cu fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 9 milioane de lei, a informat, luni, Ministerul Apărării Naţionale (MApN), printr-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Bani pentru secțiile ATI ale Spitalului Militar Universitar

Conform anunțului făcut de Ministerul Apărării Naționale, valoarea totală a proiectului „Creşterea siguranţei pacienţilor în secţiile ATI ale Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila” este de 9.336.760,30 de lei. Din această sumă, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 9.227.346,49 de lei.

Ai mai putea citi: Consiliul JAI se va pronunța pe 8 decembrie asupra aderării României la Schengen! Și Bulgaria și Croația vor afla un rezultat

bani pentru secțiile ATI ale Spitalului Militar
Bani pentru secțiile ATI ale Spitalului Militar

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Perioada de implementare este de 29 luni. Se pare că acest proiect a debutat pe data de 15 august 2021, urmând să aibă data limită pe 31 decembrie 2023.

De altfel, potrivit Ministerului Apărării, obiectivul general al proiectului este „protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, prin investiţii în infrastructura de fluide medicale şi a reţelelor de energie electrică, inclusiv a sistemelor de supraveghere şi control a acestor instalaţii şi a sistemelor de ventilaţie şi climatizare a aerului, pentru desfăşurarea actului medical în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central”.

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „Carol Davila” este un spital din București, înființat în 1859. Conform datelor oficiale, 18 dintre clădirile spitalului sunt clasate ca monumente istorice de importanță națională sau locală.

Citește și: Alocațiile plătite pentru ajutorul familiei au ajuns în octombrie la 22,4 milioane de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
România, noul gigant agricol al Europei! Fondurile UE au transformat fermele în adevărate fabrici de producție!
România, noul gigant agricol al Europei! Fondurile UE au transformat fermele în adevărate fabrici ...
Putin, avertisment dur pentru Finlanda și Suedia: „Până acum n-aveam nicio problemă cu ei, dar acum îşi fac necazuri cu propriile mâini”
Putin, avertisment dur pentru Finlanda și Suedia: „Până acum n-aveam nicio problemă cu ei, dar ...
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
România, în fața unui nou val de praf saharian. Avertizare ANM despre ploi abundente și efectele fenomenului!
România, în fața unui nou val de praf saharian. Avertizare ANM despre ploi abundente și efectele ...
Se scumpeşte cafeaua! Creşteri de preţ de până la 25% în magazine
Se scumpeşte cafeaua! Creşteri de preţ de până la 25% în magazine
Când intră alocațiile copiilor în aprilie 2025, după întârzierea din martie. Anunț important pentru părinți
Când intră alocațiile copiilor în aprilie 2025, după întârzierea din martie. Anunț important ...
Sebastian Burduja, despre viitorul energetic al României: „Sprijinim în continuare industria românească, o industrie care a fost pusă într-o situaţie dificilă”
Sebastian Burduja, despre viitorul energetic al României: „Sprijinim în continuare industria ...
Descoperă cele 4 nuanțe de păr care te fac să arăți cu 10 ani mai tânără
Descoperă cele 4 nuanțe de păr care te fac să arăți cu 10 ani mai tânără
Cum arată o garsonieră de 15 metri pătrați. Proprietarul cere pe ea 79.000 euro
Cum arată o garsonieră de 15 metri pătrați. Proprietarul cere pe ea 79.000 euro
Curtea de Apel Constanța anulează condamnarea lui Dan Diaconescu. Motivul care a uimit pe toată lumea
Curtea de Apel Constanța anulează condamnarea lui Dan Diaconescu. Motivul care a uimit pe toată lumea
Prima eclipsă de soare din 2025. Ce schimbări majore aduce în viața ta, în funcție de zodie!
Prima eclipsă de soare din 2025. Ce schimbări majore aduce în viața ta, în funcție de zodie!
Eliminarea facilităților fiscale din agricultură. Prețurile vor exploda pe rafturi și inflația va atinge noi cote în 2025!
Eliminarea facilităților fiscale din agricultură. Prețurile vor exploda pe rafturi și inflația ...
Ce a putut să găsească un român într-un bucket comandat de la KFC. A plătit 68 de lei degeaba
Ce a putut să găsească un român într-un bucket comandat de la KFC. A plătit 68 de lei degeaba
Controverse la TNB. Piesa „Proorocul Ilie” stârnește furia BOR: „Defăimează simbolurile creștine”
Controverse la TNB. Piesa „Proorocul Ilie” stârnește furia BOR: „Defăimează simbolurile creștine”
Zilele norocoase din aprilie în funcție de zodie. Ce oportunități magice îți aduc astrele
Zilele norocoase din aprilie în funcție de zodie. Ce oportunități magice îți aduc astrele
Prognoza meteo 28 martie 2025. Cum e vremea la final de săptămână
Prognoza meteo 28 martie 2025. Cum e vremea la final de săptămână
SUA cere ridicarea sancțiunilor pentru Rusia. Europa refuză categoric: „Nu e momentul acum!
SUA cere ridicarea sancțiunilor pentru Rusia. Europa refuză categoric: „Nu e momentul acum!
România, jucător-cheie în monitorizarea încetării focului în Marea Neagră! Bolojan anunță decizia strategică anunțată la Paris
România, jucător-cheie în monitorizarea încetării focului în Marea Neagră! Bolojan anunță decizia ...