Se dorește ca fumatul pasiv în public să fie cât mai puțin vizibil, astfel că USR aînnainte o lege care a fost adoptată tacit de către Senat la aproximativ trei ani de la depunere.
Vezi mai multe despre: Tinerii născuți după 2009 nu vor mai avea voie să fumeze. Anual, fumatul ucide peste 76.000 de oameni
Pentru moment, nu este o lege aplicabilă, acest fapt fiind cauzat de ideea conform căreia nu se poate determina niciodată o distanță exacă, pentru ca sancțiunile sunt acordate în cazul în care sunt valabile distanțele menționate anterior. Totodată, în incintele respectivelor, precum unități sanitare și școli, nu se poate aplica aceste lege. Mai mult decât atât, în cazul în care aceste fapte sut surprinse în decursul nopții, distanța este și mai greu de precizat. Ceea ce mai trebuie menționat este faptul că legea a fost adoptată tacit de către Senat, iar scopul acestea este de a proteja nefumătorii, precum copiii, bătrânii sau părinții.
După cum am menționat în rândurile anterioare, scopul acestei legi este de a proteja populația, în special grupurile vulnerabile, iar aici face referire la copii, la bătrâni, la oameni care au diferite probeme de sănătate și nu pot suporta fumul de țigară.
„Un studiu extins publicat de American Lung Association în 2019 a scos în evidenţă că expunerea la fumul de tutun este responsabilă pentru aproape 50.000 de decese printre nefumători în fiecare an numai în Statele Unite. Acest impact sever asupra sănătăţii publice necesită acţiuni legale concrete pentru a diminua riscul asupra populaţiei.”, informații conform Gândul.ro.
Vezi mai multe despre: Țara din Europa în care fumatul devine istorie. Cum a reușit să își convingă cetățenii să renunțe la viciu