- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Furtună, caniculă și instabilitate atmosferică în România. Meteorologii anunță cum va fi vremea până miercurea viitoare

19 Jul, 21:26 • Bumbeneci Diana
Meteorologii anunță că și următoarele zile vor fi vizate de furtună și caniculă. Iată cum va fi vremea până miercurea viitoare.
Furtună, caniculă și instabilitate atmosferică în România. Meteorologii anunță cum va fi vremea până miercurea viitoare

Furtună și caniculă în România! La noapte, gradul de instabilitate al vremii va fi ridicat în vestul și în sudul țării și local la munte, în nord și în centru. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55…70 km/h, iar în Banat și în vestul Olteniei, 70…90 km/h și izolat peste 100 km/h, vijelii, grindină, descărcări electrice frecvente și averse torențiale. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra între 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24 de grade pe litoral, anunță ANM.

BUCUREȘTI

Vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse, iar probabilitatea pentru vijelie și grindină va fi ridicată. Temperatura minimă va fi de 20…22 de grade.

Furtună și caniculă în următoarele zile

JOI. ÎN ȚARĂ

Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar canicula va persista în Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei și a Olteniei, unde disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în Maramureș și în jurul a 37 de grade mai ales în Bărăgan și Podișul Dobrogei, iar minimele termice vor fi cuprinse în general între 14 și 22 de grade.

În majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin dezvoltări noroase convective, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; fenomenele vor fi mai frecvente în nord-nord-vest și centru, în zonele de deal și de munte, se vor semnala cu caracter local în sud și sud-est și pe spații mici în rest. Se vor înregistra și cantități de apă mai însemnate (pe alocuri de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp), iar probabilitatea pentru vijelii și grindină va fi ridicată.

BUCUREȘTI

Valul de căldură se va menține. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse, iar probabilitatea pentru vijelie și grindină va fi ridicată.

VINERI. ÎN ȚARĂ

Va continua să fie vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în jumătatea sudică unde local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26…27 de grade în extremitatea nordică a teritoriului și 37 de grade în cea sudică, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 și 24 de grade, ușor mai mici în zonele depresionare.

furtună și caniculă în România
Furtună și caniculă în România

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului după-amiaza în zonele montane, iar seara și noaptea local în vestul, nordul și centrul teritoriului. Pe arii restrânse se vor înregistra cantități mari de apă și vor fi condiții de grindină. În celelalte zone, manifestări de instabiltate atmosferică vor fi posibile pe spații mici, îndeosebi noaptea. Ușoare intensificări ale vântului vor fi și în zona litoralului.

BUCUREȘTI

Vor fi în continuare vreme caniculară și disconfort termic; temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, cea minimă de 20…22 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și posibil va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara, dar probabilitatea pentru averse va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat.

SAMBATA. ÎN ȚARĂ

În sudul și sud-estul țării, valul de căldură se va intensifica, se vor atinge -cu probabilitate mare- temperaturi de 37…40 de grade la câmpie și disconfortul termic va fi foarte ridicat (indice temperatură-umezeală peste pragul critic de 80 de unități).

În restul teritoriului, valorile termice vor fi mult mai ponderate (maxime în general între 26 și 32 de grade), însă vremea va fi instabilă; înnorările vor fi temporar accentuate și pe arii extinse se vor semnala averse local însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice și izolat căderi de grindină. Seara și la începutul nopții, astfel de fenomene vor fi pe spații mici și în regiunile sudice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, ziua local în centru, sud și est iar în a doua parte a intervalului în sud-vest, sud și sud-est, dar rafale de scurtă durată pot fi și în rest, asociate ploilor. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 14 și 23 de grade.

Vezi și: Comisia Europeană face anunțul momentului. România și Bulgaria, gata în 2023 de aderare la Schengen

BUCUREȘTI

Valul de căldură se va intensifica, iar disconfortul termic va fi foarte accentuat; cu probabilitate mare, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși cu mult pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate seara și la începutul nopții când vor fi posibile averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare. Minima termică va fi de 19…21 de grade.

DUMINICA. ÎN ȚARĂ

Deși valorile termice vor marca o scădere ușoară în toată țara, în sud-vest, sud și sud-est, vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară în sud-estul Olteniei, sudul Munteniei și în sud-vestul Dobrogei, unde și disconfortul termic va fi ridicat (indice temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități). Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei când în jumătatea de nord-est a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest vor fi averse și descărcări electrice.

Pe alocuri se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în sud, est și parțial în centru ziua. Temperaturile maxime se vor situa în general între 25 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 21 de grade, mai coborâte în zonele depresionare.

BUCUREȘTI

Deși valorile termice vor marca o scădere față de zilele precedente, vremea se va menține călduroasă cu disconfort termic ridicat, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiază, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări pe parcursul zilei, apoi va slăbi în intensitate.

LUNI, MARTI, MIERCURI. ÎN ȚARĂ

Vremea va fi călduroasă în toate regiunile, caniculară la început în extremitatea sudică, urmând ca din a doua zi un nou val de căldură să afecteze toată țara. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în zonele montane în prima zi, apoi local și în jumătatea nordică a țării.

BUCUREȘTI

Un nou val de căldură se va intensifica din a doua zi a intervalului. Probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

Vezi și: Franța, pas radical pentru intrarea României în Schengen! Ambasadoarea Franţei, Laurence Auer: „Suntem de părere că graniţele externe ale Uniunii Europene trec prin România”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...