- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Gabriela Firea dă startul programului de stimulare a natalităţii: „Din 5 decembrie se pot depune deja cererile”

22 Nov, 13:07 • Russo George
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a participat marţi la ceremonia semnării ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii", la care a luat parte şi premierul Nicolae Ciucă.
Gabriela Firea dă startul programului de stimulare a natalităţii: Din 5 decembrie se pot depune deja cererile

Cu ocazia semnării ordinului, Gabriela Firea a susţinut şi o declaraţie de presă în cadrul căreia a oferit detalii despre momentul din care cuplurile pot începe să depună dosarele, precizând că suma decontată este de 15.000 de lei, în două tranşe, una pentru procedurile preliminare, iar a doua pentru transferul propriu-zis al embrionilor.

”Din păcate, în ţara noastră unul din 5 cupluri suferă de infertilitate, sunt statistici îngrijorătoare. De asemenea, din păcate, din motive financiare nu toater cuplurile infertile au posibilitatea să urmeze un tratament adecvat. Acesta costă în jur de 3.000 de euro”, a spus Gabriela Firea, potrivit România TV.

Gabriela Firea a explicat că acest program a fost unul de real succes la nivelul Bucureştiului, unde s-au născut 560 de copii în urma unor astfel de proceduri, acesta fiind motivul pentru care PSD a considerat necesară extinderea sa la nivel naţional, „pentru că această coaliţie şi-a propus să fie alături de toate nevoile oamenilor, iar infertilitatea nu este un moft, este reală şi este declarată de medici specialişti”.

Citeşte şi: Anunț de ultimă oră pentru pensionari! Punctul de pensie crește cu 12,5%! Seniorii cu venituri mici vor primi și ajutoare țintite pe lângă pensii

Evaluarea va fi una cât se poate de rapidă pentru ca aceste cupluri sau femeile singure să nu aştepte foarte mult”, a mai arătat ministrul Familiei. Firea a dat asigurări că acest program va avea finanţare şi anul viitor. ”Le asigur pe toate doamnele care ne privesc şi care au temeri că se vor sfârşi banii că nu se întâmplă acest lucru”, a spus ea.

Ministrul a explicat că vor fi acceptate trei proceduri pe an iar suma decontată este de 15.000 de lei, circa 3.000 de euro, în două tranşe, un voucher pentru tratament şi unul pentru procedură.

Citeşte şi: 2023 vine cu vești bune pentru elevi! De la 1 ianuarie vor crește și alocațiile!

Urmărește Daily Business pe Google News