La inaugurarea hotelului pentru juniorii Academiei Hagi și ai Farului Constanța au fost prezente nume importante din sport.
Și Ianis Hagi a transmis felicitări tatălui său pe rețelele sociale, despre care a spus că a reușit să-și depășească toate limitele.
„În viață am o singură strategie: aceea de a deveni cel mai bun. Au muncit mulți oameni în academie și în club. Totdeauna trebuie să ai timp pentru a construi ceva puternic. Ai nevoie și de talent. Trebuie să ne axăm pe jucători tineri.
Când ești tânăr, ai putere. Eu, imediat, fac 60. Drumul se scurtează. Încă am entuziasm și sper să fac lucrurile cum trebuie”, a spus Gică Hagi.
Citeşte şi: Hotelul lui Gheorghe Hagi a dat lovitura în 2023! Cât cere „Regele” pentru o săptămână de cazare
„Astăzi, la Ovidiu, a avut loc inaugurarea celor mai noi facilități pentru juniorii Academiei Hagi și ai Farului Constanța. Cea mai bună Academie de Fotbal din România timp de 6 ani consecutivi conform FRF trece astfel la următorul nivel: spații de cazare noi, birouri, restaurant, o sală de forță ultra-modernă dar și spații pentru lectură și petrecerea timpului liber întregesc începând de astăzi patrimoniul clubului nostru”, au transmis cei de la Farul pe Facebook.
Întinsă pe o suprafață de 17 hectare, Academia Hagi dispune în prezent de 13 terenuri de antrenament (11 cu instalație de nocturnă), corpuri tehnice, zone comerciale și un hotel în care sunt cazați cei mai buni juniori ai clubului.
Sală de forță, un restaurant cu 60 de locuri, 34 camere (70 locuri de cazare), birouri administrative, săli de conferințe, cabinete medicale, de masaj, vestiare, zonă de relaxare și o bibliotecă sunt noile facilități oferite.
Tot în cadrul hotelului se află și muzeul Gheorghe Hagi, unde sunt prezentate toate momentele din cariera celui mai valoros fotbalist român din istorie.