Romanian
 - 
ro
Știri interne

Haos în sistemul de pensii! Mii de pensionari riscă să aștepte luni întregi pentru pensie!

29 Sep, 17:58 • Bugiu ⁠Ana Maria
Este posibil ca pensionarii să mai aștepte luni bune după pensie. Ce se întâmplă cu sistemul public?
Haos în sistemul de pensii! Mii de pensionari riscă să aștepte luni întregi pentru pensie!

Pensionarii care doresc recalcularea pensiei ar putea fi nevoiți să aștepte luni întregi înainte de a primi pensia actualizată, conform noilor reglementări din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, potrivit newsweek.ro.

În mod normal, termenul legal pentru soluționarea acestor cereri este de 45 de zile, însă, dacă documentele sunt incomplete sau conțin erori, acest termen poate fi prelungit cu încă 30 de zile, ajungând la un total de 75 de zile.

Directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași, Maria Andronache, a explicat că întârzierile sunt perfect legale și că extinderea termenului este necesară în cazul în care cererea trebuie completată sau anumite documente trebuie refăcute.

Te-ar mai putea interesa și: Ce tipuri de pensii se transformă automat și ce condiții trebuie să îndeplinești!

Pensie

foto: pensie

Haos în sistemul de pensii! Mii de pensionari riscă să aștepte luni întregi pentru pensie!

Aceasta a spus că recalcularea pensiei nu poate fi efectuată până când nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege, iar în anumite cazuri, pensionarii trebuie să refacă sau să adauge documente justificative.

Pensionarii sunt, astfel, afectați de aceste întârzieri și  riscă să aștepte până la două luni sau mai mult pentru a primi pensiile recalculare și eventualele majorări. În loc să beneficieze rapid de sumele suplimentare, aceștia vor trebui să se conformeze procesului birocratic prelungit.

Maria Andronache a atras atenția asupra pregătirii și depunerii corecte a documentelor necesare, pentru a evita întârzierile suplimentare.

Șefa Casei Județene de Pensii (CJP) Iași a anunțat că termenul legal pentru soluționarea cererilor de recalculare a pensiilor este de 45 de zile. Totuși, în cazurile în care documentele sunt incomplete sau necesită modificări, acest termen poate fi prelungit cu încă 30 de zile, conform legii.

Recalcularea pensiilor poate dura până la 75 de zile, acest lucru fiind justificat din punct de vedere legal.

„Avem o noutate legată de termenul de soluționare a cererilor de recalculare. Pe lege este de 45 de zile, dar în anumite situații în care cererea persoanei mai trebuie completată, ori trebuie refăcută adeverința sau alte documente, noi putem prelungi prin lege acest termen de soluționare cu 30 de zile.

Asta înseamnă că vom avea recalculări pe care le vom face în 75 de zile, dar motivate legal”, a precizat șefa CJP Iași.

Te-ar mai putea interesa și: Casa Națională de Pensii face schimbări. Ce se va întâmpla de acum înainte cu veniturile pensionarilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Horoscop 31 martie – 6 aprilie 2025. Planuri mărețe pentru Tauri, iar Gemenii vor primi recunoașterea meritată
Horoscop 31 martie – 6 aprilie 2025. Planuri mărețe pentru Tauri, iar Gemenii vor primi recunoașterea ...
Un gigant industrial intră pe piața din România. Are deja o fabrică deschisă în țara noastră
Un gigant industrial intră pe piața din România. Are deja o fabrică deschisă în țara noastră
Interdicție pentru toți pasagerii Wizz Air începând cu 1 aprilie. Ce nu mai au voie să facă românii care zboară cu compania low cost
Interdicție pentru toți pasagerii Wizz Air începând cu 1 aprilie. Ce nu mai au voie să facă românii ...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declarații după atacul ursului din Predeal: „Relocarea și alungarea nu fac nimic altceva decât să mute problema într-o altă localitate”
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declarații după atacul ursului din Predeal: „Relocarea și ...
O româncă a câștigat 50.000 de euro la loz în plic, în Italia. De ce nu a putut încă să-și ridice banii
O româncă a câștigat 50.000 de euro la loz în plic, în Italia. De ce nu a putut încă să-și ...
Pensie de vis în Italia! Cât încasează Maria și cum trăiește fără griji: „Fac ce vreau, fără stres!
Pensie de vis în Italia! Cât încasează Maria și cum trăiește fără griji: „Fac ce vreau, fără stres!
Dieta pentru o bătrânețe sănătoasă. Cercetătorii au descoperit alimentele care trebuie consumate
Dieta pentru o bătrânețe sănătoasă. Cercetătorii au descoperit alimentele care trebuie consumate
Se deschide o nouă fabrică de ulei în România. Unde se va produce  tone de ulei vegetal și de câți angajați va fi nevoie
Se deschide o nouă fabrică de ulei în România. Unde se va produce tone de ulei vegetal și de câți ...
Banii de la stat pentru elevii din toată țara! Se achită indiferent de veniturile familiei
Banii de la stat pentru elevii din toată țara! Se achită indiferent de veniturile familiei
Greșeala pe care o faci când te speli pe mâini. Obiceiul care te poate îmbolnăvi
Greșeala pe care o faci când te speli pe mâini. Obiceiul care te poate îmbolnăvi
Prețuri EXPLOZIVE la carnea de miel înainte de Paște! Cât trebuie să scoată românii din buzunar
Prețuri EXPLOZIVE la carnea de miel înainte de Paște! Cât trebuie să scoată românii din buzunar
Cum a ajuns România să fie dată exemplu negativ în NATO. „Căile ferate sunt cruciale în mobilitatea Alianței și descurajarea Rusiei”
Cum a ajuns România să fie dată exemplu negativ în NATO. „Căile ferate sunt cruciale în mobilitatea ...
Secretul bucătarilor! Metoda care face carnea perfectă înainte de prăjire!
Secretul bucătarilor! Metoda care face carnea perfectă înainte de prăjire!
1200 de lei de la stat pentru acești români. Ce condiții trebuie să îndeplinești, cum se acordă banii
1200 de lei de la stat pentru acești români. Ce condiții trebuie să îndeplinești, cum se acordă ...
Sondaj Sociopol: Peste 70% dintre locuitorii Bucureștiului sunt dezamăgiți de prestația lui Nicușor Dan
Sondaj Sociopol: Peste 70% dintre locuitorii Bucureștiului sunt dezamăgiți de prestația lui Nicușor ...
Document obligatoriu din 2 aprilie. Cine trebuie să-l obțină și cât timp este valabil!
Document obligatoriu din 2 aprilie. Cine trebuie să-l obțină și cât timp este valabil!
ANM anunță schimbări bruște de temperatură și fenomene extreme în luna aprilie!
ANM anunță schimbări bruște de temperatură și fenomene extreme în luna aprilie!
Rețeta tradițională cunoscută de toate gospodinele din Ardeal. Modul de preparare al celei mai bune tocănițe
Rețeta tradițională cunoscută de toate gospodinele din Ardeal. Modul de preparare al celei mai bune ...