Ce trebuie să faci ca să reușești să găsești o locuință la un preț accesibil. După ce ani de zile au fost înregistrate creșteri serioase pe piața imobiliară, în trimestrul al doilea al anului a fost înregistrată o scădere de 3%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit unui raport realizat de o platformă online, blocurile și casele construite recent, au înregistrat un minus de 5%. Chiar dacă pare destul de puțin, specialiștii spun că nu s-a mai văzut o astfel de scădere de la un an la altul, din 2014-2015.
Mai mult, aceștia spun că sunt diferențe destul de mari de la un oraș la altul, iar cea mai mare scădere o înregistrează Capitala, cu – 4% și Craiova cu – 2,5%, potrivit stiripesurse.ro.
Pe de altă parte, sunt și orașe mari, unde prețurile continuă să urce, de pildă în Cluj-Napoca. Acesta rămâne, de altfel, și cel mai scump oraș din țară.
De asemenea, experții spun că prețurile scad acolo unde și cererea este mai mică, iar în Capitală, de exemplu, sunt destul de mulți cumpărători care apelează la un credit pentru a cumpăra o locuință. Cum dobânzile au crescut, mulți au fost descurajați și au amânat această decizie.
Astfel, dacă în București, de exemplu, anul trecut dura, în medie, 47 de zile să să vândă o locuință, acum durează mai mult cu 10 zile. Însă, cel mai mult a crescut perioada de vânzare în Brașov, de la 41 de zile, la 79 de zile.
Totodată, experții spun că acest lucru se vede și în statistici. Dacă anul trecut aceștia lăsau cam 3% din preț în București, de exemplu, acum oferă o reducere, în medie, de aproape 5%, arată același raport. În Brașov, se vede o creștere și mai mare. Se negociază peste 6,5% din preț, iar cel mai mult a crescut marja de negociere în Timișoara, de la 1,4%, la 6,2%.
În această perioadă, foarte mulți oameni se întreabă dacă este totuși un moment bun să cumperi o locuință, sau e mai bine să aștepți, poate mai scad prețurile.
Din păcate, agenții imobiliari atrag atenția că e greu de spus care e cel mai bun moment de achiziție. Mai ales pentru că acum suntem din nou într-o perioadă marcată de incertitudini. Așteptăm scăderi de dobânzi de pildă, dar ar mai putea dura până când împrumuturile de la bănci să fie mai ieftine. În plus, se discută despre modificări legislative, despre un nou pachet de măsuri fiscale, care ar putea avea impact și asupra pieței imobiliare, o măsură ar fi renunțarea la cota redusă de TVA, de 5%.