IKEA a anunțat, recent, retragerea de pe piață a anumitor ghirlande luminoase și lămpi cu LED-uri pentru exterior, avertizând că acestea prezintă risc de electrocutare din cauza unei erori de fabricație. Astfel, clienții care au cumpărat anumite ghirlande luminoase și lămpi cu LED-uri pentru exterior din familiile de produse LEDLJUS, SOMMARLÅNKE, STRÅLA, SVARTRÅ și UTSUND sunt sfătuiți să nu le mai folosească și să contacteze IKEA în cel mai scurt timp, a menționat IKEA într-un comunicat. Din cauza unei erori de fabricație, ștecărul acestor produse nu îndeplinește un important standard de siguranță, existând riscul de electrocutare, notează România TV.
Citește și: IKEA lansează platforma second-hand în toată Europa
IKEA îi îndeamnă pe clienți să nu folosească anumite ghirlande luminoase și lămpi cu leduri, ștecărul acestora neîndeplinind un standar de siguranță important. Produsele pot fi identificate prin codul transformatorului LED, marcajul de dată al transformatorului LED și codul ștecărului.
Iată lista produselor IKEA retrase:
Transformator LED vizat: ICPSH24-2-IL-1
Marcajele de dată vizate ale transformatorului LED ICPSH24-2-IL-1 (AASS – an, an, săptămână, săptămână):
2138, 2141, 2148, 2209, 2215, 2224, 2231, 2236, 2320, 2326, 2332, 2336, 2347, 2409, 2413, 2421, 2423, 2424, 2426, 2434, 2437
Ștecărul vizat: SYK-02F
”Pe parcursul dezvoltării lor, produsele IKEA trec printr-un amplu proces de evaluare a riscurilor și sunt testate riguros pentru a ne asigura că respectă cerințele și reglementările aplicabile pe toate piețele în care IKEA își desfășoară activitatea.
Cu toate acestea, am fost informați că un anumit ștecăr, utilizat pentru produsele enumerate mai sus, nu respectă un important standard de siguranță pentru limitarea pătrunderii apei, din cauza unei erori de fabricație. Prin urmare, toate ghirlandele luminoase și lămpile IKEA cu LED-uri pentru exterior care includ ștecărul vizat sunt rechemate de pe piață. Produsele în cauză pot fi identificate prin codul transformatorului LED (ICPSH24-2-IL-1), marcajul de dată (AASS – marcajele de dată vizate sunt listate mai sus) al transformatorului LED și codul ștecărului (SYK-02F). Produsele cu alte transformatoare LED, cu alte marcaje de dată sau cu un alt ștecăr nu sunt afectate de această rechemare”, a transmis compania.