Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a reafirmat sprijinul ferm al țării noastre pentru Ucraina, spunând că România va continua să fie un partener de încredere, atât în perioada conflictului, cât și în procesul de pace și reconstrucție. Declarațiile sale au fost făcute în cadrul unui summit internațional organizat de președintele Ucrainei, unde s-a discutat despre securitatea regională și perspectivele unei păci durabile, potrivit capital.ro.
„Se împlinesc astăzi trei ani de la lansarea invaziei Rusiei împotriva Ucrainei și, în curând, se vor împlini 11 ani de când Ucraina își apără în mod curajos libertatea, independența și teritoriul. Folosesc acest prilej pentru a sublinia respectul nostru pentru curajosul popor ucrainean, care luptă cu eroism și sacrificii enorme împotriva agresiunii ruse. Gândurile mele se îndreaptă spre cei care au avut de suferit de pe urma războiului, spre cei care și-au pierdut membri ai familiilor, spre cei răniți, spre cei care nu mai au locuințe și spre cei refugiați.
Securitatea Ucrainei este esențială atât pentru România, cât și pentru întregul continent european”, a declarat Ilie Bolojan.
Te-ar mai putea interesa și: Ilie Bolojan ar urma să convoace o ședință CSAT de urgență. Decizii importante în urma tensiunilor internaționale!
În discursul său, Bolojan a evidențiat că România a fost un susținător constant al Ucrainei încă de la începutul agresiunii ruse și că securitatea acestei țări este esențială pentru stabilitatea întregii Europe. Liderul de la București a transmis un mesaj de solidaritate și a subliniat necesitatea menținerii sprijinului internațional pentru Kiev. El a insistat asupra importanței coordonării cu Uniunea Europeană și Statele Unite în negocierile de pace, subliniind că orice soluție trebuie să includă Ucraina ca parte activă a procesului.
„În aceste momente de cumpănă, în care se discută despre eforturile de pace, trebuie să continuăm sprijinul pentru Ucraina, nu numai acum, ci și în etapele care vor urma în procesul de pace și cel de reconstrucție.
Va fi un drum complicat, dar România a fost de la început alături de Ucraina, am susținut-o și o vom face și în viitor. Este în interesul nostru, al tuturor, să împărtășim obiectivul, care este și cel al Statelor Unite ale Americii, de a pune capăt acestui război, care durează de prea mult timp și a distrus prea multe vieți”, a afirmat președintele interimar.
Pe lângă sprijinul diplomatic și economic pentru Ucraina, Bolojan a atras atenția asupra necesității ca România să-și consolideze propriile capacități de apărare. El a spus că investițiile în securitate și apărare trebuie să fie o prioritate, pentru a asigura stabilitatea regiunii și a preveni eventuale amenințări viitoare.
În contextul împlinirii a trei ani de la începutul invaziei ruse și a 11 ani de conflict în estul Ucrainei, președintele interimar al României a adus un omagiu poporului ucrainean pentru curajul și sacrificiile sale. El a transmis condoleanțe familiilor celor care au suferit din cauza războiului și a reafirmat sprijinul României în eforturile de reconstrucție post-conflict.
„În același timp, este necesar ca Ucraina și Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace. România este pregătită să se coordoneze cu toți partenerii – europeni, americani și aliați – pentru a contribui la găsirea cât mai rapidă a căii către o pace justă și durabilă”, a declarat președintele interimar.
Creșterea investițiilor în apărare, o prioritate pentru România
În cadrul intervenției sale, Bolojan a menționat că România trebuie să-și consolideze securitatea prin creșterea investițiilor în sectorul apărării.„Este evident că trebuie să creștem investițiile în sectorul apărării pentru a ne consolida securitatea, să avem un plan și o coordonare pentru apărare și descurajare”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Te-ar mai putea interesa și: Dragoș Anastasiu, numit de Ilie Bolojan consilier onorific pentru relația cu mediul de afaceri