Rareș Achiriloaie, președintele Autorității pentru Protecția Copilului (ANPDCA), a declarat într-un interviu recent pentru Europa Liberă că un asistent maternal va putea avea în grijă maxim doi copii și va primi atestatul doar până la vârsta de 65 de ani.
În acest moment sunt peste 10.000 de copii în sistemul de protecție a copilului. Ei locuiesc în apartamente de tip familial și la asistenții maternali.
S-a schimbat legea asistentului maternal. Diferența de vârsta dintre copii și asistentul maternal nu va fi mai mare de 47 de ani și nici mai mică de 18 ani!
Potrivit noii legi, asistenții maternali vor putea lucra doar până la vârsta de 65 de ani, iar apoi nu vor mai putea obține atestatul.
„Era o procedură de atestare care n-a mai fost schimbată de aproximativ 20 de ani și, ca orice lege, trebuie să fie dinamică și organică și să țină pasul cu actualitatea din teren. Am venit cu modificările respective pornind de la cazuri punctuale pe care le-am analizat și din care ne-am dat seama că sunt mai multe elemente sistematice pe care ar trebui să intervenim la nivel de legislație primară”, a spus Rareș Achiriloaie, potrivit Europa Liberă.
Citește și: Noi criterii pentru cei care doresc să fie asistenți maternali. Ministerul Familiei a făcut deja demersurile
„Am avut cazuri în care erau foarte mulți copii la un singur asistent maternal profesionist, deși exista o anumită înaintare în vârstă a persoanei respective. Noi încercăm să creștem și mai mult calitatea sistemului de protecție specială pentru copii”, a mai declarat el.
În prezent, România are peste 11.000 de asistenți maternali. Dintre aceștia aproximativ 1.600 au peste 60 de ani, transmit autoritățile.
Rareș Achiriloaie a explicat că diferența maximă de vârstă între un copil și asistentul maternal ar trebui să fie de 47 de ani.
„Am considerat că maximum 47 de ani – diferența dintre copil și asistentul maternal – este suficientă astfel încât copilul să crească lângă asistentul maternal până la majorat”, a spus Rareș Achiriloaie.
Tinerii care doresc să devină asistenți maternali trebuie să aibă vârsta împlinită de 21 de ani.
Până acum, condiția era ca aceștia să aibă 18 ani împliniți.