ANM anunță o schimbare a vremii, începând de vineri. Temperaturile se vor menține caniculare până vineri, urmând ca în weekend vină furtunile, iar temperaturile vor scădea simțitor.
Cerul va fi variabil, mai mult senin în regiunile sudice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 10 și 22 de grade, mai scăzute în zonele depresionare, în special în cele din estul Transilvaniei, până spre 4 grade.
Cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 16 grade.
Vremea va fi călduroasă, iar în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea continentală va fi caniculă, disconfort termic și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge local pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 23 de grade, mai scăzute în depresiunile Carpații Orientali până spre 6 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest până în jurul a 24 de grade.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând pe parcursul zilei nordul Carpaților Orientali și al Moldovei, iar noaptea și Maramureșul și nordul Transilvaniei, regiuni în care cerul va fi temporar noros și pe alocuri vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări în Dobrogea, în nordul Moldovei și al Carpaților Orientali.
Vremea va fi caniculară și disconfortul termic în creștere. Cerul va fi mai mult senin și vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unități, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală, jumătatea de sud a Moldovei, sud-estul Transilvaniei și izolat în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 39 de grade, iar cele minime între vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade, mai scăzute în zonele depresionare, în special în cele din estul Transilvaniei, spre 8 grade. Cerul va fi variabil, dar local, în regiunile vestice, nordice, precum și în centru și la munte, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat vor fi cantități de apă însemnate, vijelii și grindină.
Canicula se va menține, iar disconfortul termic va crește, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească ușor pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
Vremea va deveni instabilă în sud-vestul, centrul, nordul țării, local în est și izolat în rest și se va menifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă însemnate, căderi de grindină și vijelii.
Valorile de temperatură vor fi în scădere față de ziua anterioară, exceptând Muntenia, sudul și centrul Moldovei, precum și Dobrogea continentală, unde canicula și disconfortul termic ridicat se vor menține.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 38 de grade, iar cele minime între 12 și 23 de grade.
Vremea va fi în continuare caniculară, cu disconfort termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 37…39 de grade și cea minimă de 19…21 de grade.
Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza și noaptea când vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Valorile de temperatură vor continua să scadă în cea mai mare parte a țării; maximele se vor încadra între 24 și 34 de grade, iar minimele între 9 și 20 de grade, ușor mai ridicate pe litoral. Cerul va fi variabil, dar mai ales pe parcursul zilei vor mai fi înnorări, averse și descărcări electrice local la munte, în centru, în sud-est și izolat în rest.
Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile extracarpatice, precum și pe crestele Munților Banatului și a Carpaților Meridionali.
Valorile de temperatură vor marca o scădere față de ziua precedentă, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar minima va fi de 16…19 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Valorile termice vor avea variații de la o zi la alta, dar vremea va continua să fie călduroasă pe arii relativ extinse, îndeosebi în vest și în sud. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în primele două zile, în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului.
Valorile de temperatură vor avea variații de la o zi la alta, dar vremea se va menține călduroasă. În primele două zile, pentru intervale scurte de timp, vor mai fi posibile averse și descărcări electrice.
Vezi și: Meteo 1-2 august. Surprize neplăcute din partea meteorologilor