Ionuț Negoiţă a scăpat de procesul de bancrută frauduloasă. Irina Kuglay, procuroarea de ședință, a cerut încetarea procesului pentru că a intervenit prescripția, scrie EVZ.
Dinamo a fost în insolvenţă între mai 2014 şi septembrie 2015, iar datoriile clubului s-au redus de la aproape 17.500.000 de euro la 4,48% din sumă. Statul avea de recuperat în jur de 5,5 milioane de euro, însă s-a ales cu doar 5,94% din sumă, chiar dacă a contestat decizia. Datoriile lui Dinamo către Ionuţ Negoiţă şi companiile sale au reprezentat în momentul întocmirii masei credale 55% din totalul datoriei. Astfel, la masa credală au apărut companii controlate de părinţii săi şi de alţi apropiaţi. În afară de datoriile către Ionuţ Negoiţă şi către stat, Dinamo mai avea de achitat bani către alte societăţi şi salariaţi, scrie GSP.
Legea Insolvenţei prevede că, într-un caz de insolveţă, creditorul majoritar controlează Adunarea Generală a creditorilor, care aprobă planul de reorganizare şi automat hotărăşte ce sume se restituie. Cu alte cuvinte, Ionuţ Negoiţă era acuzat că ar fi mărit datoriile clubului către persoana sa pentru a putea avea control asupra deciziilor, ştiind că va şterge aceste datorii imediat ce intră în insolvenţă, ceea s-a şi întâmplat! Ionuţ Negoiţă avea de recuperat cei mai mulţi bani, 9,6 milioane de euro, a renunţat la datorie.