Județul în care se dă cea mai multă șpagă, potrivit proiectului „Harta Șpăgii”, care a primit Diploma de Excelență, la Romanian Healthcare Awards 2023, cu denumirea „Feedbackul pacienţilor şi creşterea calităţii serviciilor medicale, prin acces la date publice”.
Citește și: Alertă BNR. Deepfake-uri cu Mugur Isărescu, folosite pentru a promova înșelătorii pe rețelele sociale
„New Year, Old Me. 2024 începe în forță cu șpaga în județul Giurgiu (8.33%), „campionul lunii Ianuarie”, care înregistrează de 5 ori media națională la șpagă (1.69%).
Ca să înțelegeți discrepanța la nivel național, aceasta înseamă de aproape 20 de ori mai mult decât câștigătorul lunii de la polul opus, județul Alba, care înregistrează doar 0,45%.
Au fost cheltuieli multe de sărbători, îi înțeleg.
În frunte, ca de obicei, județele din Transilvania. Primul loc Alba, după cum ziceam cu 0.45%, urmate de Brașov (0.61%) și Cluj (0.68%).
La coadă, tot ca de obicei, Giurgiu cu 8.33%, Teleorman (6.76%) și Brăila (4.63%). Iar București, cu 1,41%, ca de obicei aproape de media națională”, scrie Dragoș Van, unul dintre oamenii care au pus umărul la informarea corectă a românilor, în pandemie, citat de newsweek.ro.