- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Legea salarizării, amânată până în 2025. Care sunt bugetarii care vor avea venituri mai mari

07 May, 11:13 • Adrian Popovici
După cum transmite ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, legea salarizării este aproape gata, guvernanții negociind unele aspecte cu oficialii Comisiei Europene. Deși ar fi trebuit să fie gata în primăvară, prevederile s-ar putea aplica abia în 2025.
Legea salarizării, amânată până în 2025. Care sunt bugetarii care vor avea venituri mai mari

Legea salarizării este aproape gata și după cum a dat asigurări ministrul Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea odată ce noile prevederi vor intra în vigoare. Cu toate că Guvernul promisese că va finaliza acest proces până în această primăvară, există posibilitatea ca legea salarizării să intre în vigoare abia anul viitor, transmite Antena 3 CNN.

 

IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. Procesul de finalizare și negociere a noii legi este în curs de desfășurare în prezent, autoritățile de la București negociind diverse aspecte cu specialiștii Comisiei Europene.

 

„Pentru administrația publică locală vom avea o grilă flexibilă și o componentă care ține de performanță pentru că ne dorim că și în sistemul public să creștem nivelul de performanță, să nu fie suficient să intri în sistem, să fii plătit de statul român și să crești profesional datorită faptului că ai rămas în sistem”, explică Simona Bucura-Oprescu despre legea salarizării.

După cum explică autoritățile, salariile care vor înregistra creșteri semnificative odată cu legea salarizării sunt în domeniile bugetare afectate de deficitul de personal. Conform noii legi, specialiștii din domeniul IT vor beneficia de o grilă de salarizare distinctă. Programatorii angajați în sectorul public ar putea obține remunerații comparabile cu cele din sectorul privat, inclusiv salarii ce pot depăși dublul acestora.

Cum îi va afecta legea salarizării pe bugetari?
Cum îi va afecta legea salarizării pe bugetari?

Te-ar putea interesa și: Ce impact va avea noua lege a salarizării asupra salariilor de la stat. Ministrul Muncii anunță care sunt categoriile de bugetari care primesc majorări semnificative

Legea salarizării va aduce scăderi ale veniturilor obținute de bugetari?

„Pot să vă asigur de un lucru, că nu o să avem scăderi fiindcă ideea acestei legi este de a veni cu venituri care să asigure pentru toate categoriile de angajați de la stat venituri decente și echitate, explică ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Mai exact, odată cu schimbările pe care le aduce legea salarizării, aceste salarii vor fi înghețate pentru o anumită perioadă de timp. Există angajați în sectorul public care depășesc nivelurile prevăzute în grilă. În astfel de cazuri, remunerațiil lor nu vor fi reduse, ci pur și simplu nu vor mai fi majorate în viitorul apropiat.

În sectorul sănătății, se anticipează că cele mai semnificative creșteri salariale vor fi pentru asistenții medicali, personalul auxiliar și TESSA. Gărzile efectuate de medici vor fi mai bine remunerate, iar performanța ar putea fi evaluată în funcție de numărul de servicii medicale furnizate.

Citește și: Bugetarii din România, plătiți și cu 50% mai mult decât salariul mediu. Cât câștigă un român care lucrează în 3 schimburi într-o fabrică

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci