Lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor a fost actualizată de Ministerul Sănătății după 16 ani, până acum fiind în vigoare lista aprobată prin OMS 1.563/2008.
Vechiul ordin interzicea toate tipurile de băuturi răcoritoare, cu excepția apei îmbuteliate. În noul ordin este menționată explicit interdicția pentru toate tipurile de băuturi răcoritoare plus energizante și băuturi calde de tip cafea ori ceai instant, scrie edupedu.ro.
Printre alimentele interzise se numără cele cu un conținut ridicat de zaharuri (mai mult de 15 g/100 g), grăsimi saturate (peste 5 g/100 g) sau sare (peste 1,5 g/100 g).
Astfel, chipsurile, dulciurile ambalate, înghețata și băuturile carbogazoase sunt strict interzise. Fructele proaspete, legumele și iaurturile simple sunt recomandate pentru consumul frecvent. Băuturile de tip milkshake sau laptele cu arome nu vor mai fi permise în oferta școlară.
Ordinul precizează că operatorii economici care livrează alimente în școli sunt obligați să prezinte etichete detaliate sau buletine de analiză care să certifice compoziția produselor.
Citește și: Lista completă a alimentelor care nu se congelează. Ce se întâmplă, de fapt, atunci când le dezgheţi
Lista alimentelor interzise în școli
Alimentele sunt clasificate în trei categorii: „a se servi cel mai des”, „a se servi ocazional” și „nerecomandat a se servi”.
Fructe și legume
- A se servi cel mai des: fructe și legume proaspete; fructe și legume congelate fără adaos de sare sau zahăr; sosuri de legume sau fructe fără adaos de sare sau zahăr; legume și fructe gătite; mâncare pentru copii din fructe sau legume la borcan fără adaos de sare și zahăr; legume conservate (conservă sau borcan) fără lichidul de conservare; sos de tomate sau bulion cu conținut redus de sodiu/sare.
- A se servi ocazional: suc de fructe sau legume între 50% și 100%; fructe uscate sau deshidratate neîndulcite; fructele din compotul de fructe fără adaos de îndulcitori; sos de tomate sau bulion care nu are un conținut redus de sare; — murături cu conținut redus de sare și zahăr.
- Nerecomandat a se servi: — suc de fructe îndulcit; legume și fructe prăjite în baie de ulei/pane; compot de fructe în sirop sau cu îndulcitori artificiali; legume și fructe ambalate cu sos; piure de fructe cu adaos de zahăr; mâncare pentru copii din fructe sau legume la borcan cu adaos de sare și/sau zahăr.
Cereale, produse din cereale și amidonoase
- A se servi cel mai des: Produse în care cerealele integrale sunt primele pe lista ingredientelor produsului (sunt în cantitatea cea mai mare sau unic ingredient), cu condiția să se ia în considerare recomandările zilnice de fibre pentru categoria de vârstă aferentă
Exemple: pâine, chiflă, covrig, brioșă, lipie, tortilla; aluat de pizza din cereale integrale; clătite sau vafe din cereale integrale.
- A se servi ocazional: Produse în care cerealele integrale nu sunt primele pe lista ingredientelor
Exemple: pâine, covrigi, chifle multicereale; pâine, chiflă, covrig, brioșă, lipie, tortilla din făină albă; aluat de pizza din faină albă.
- Nerecomandat a se servi: Produse în care cerealele integrale nu sunt primele pe lista ingredientelor și au adaos de sare, zahăr și/sau grăsimi nesănătoase (saturate/trans)
Exemple: pâine îndulcită sau aromată; pizza congelată.
Lapte, derivate din lapte și alternative
- A se servi cel mai des: lapte pasteurizat parțial degresat de 1,5% pentru copiii cu vârsta peste 3 ani, băutură de soia, migdale, ovăz, caju, orez neîndulcit și fortifiat, iaurt de soia, cocos, migdale, caju neîndulcit pentru copiii cu vârsta de peste 3 ani, iaurt, sana, chefir, lapte bătut neîndulcit din lapte pasteurizat; — iaurt cu adaos de fructe proaspete, preparat în unitate, brânzeturi slabe (sub 20% grăsime) din lapte pasteurizat: brânză de vacă proaspătă, cottage cheese, telemea proaspătă, mozzarella proaspătă, ricotta, urdă proaspătă, cremă de brânză slabă etc.
- A se servi ocazional: lapte integral pasteurizat și lapte cu cacao pentru copiii cu vârsta peste 3 ani, băutură de soia, migdale, ovăz, caju, orez îndulcit în limita recomandărilor, aromat și fortifiat; iaurt de soia, cocos, migdale, caju îndulcit în limita recomandărilor și aromatizate; iaurturi din comerț cu preparate de fructe care se înscriu în limita recomandărilor, budincă preparată în blocul alimentar din unitatea de învățământ/catering, brânzeturi semigrase (între 20 și 40% grăsime) și grase (între 40 și 60% grăsime) din lapte pasteurizat: feta, mozzarella, cheddar, parmezan.
- Nerecomandat a se servi: lapte pasteurizat cu arome (de exemplu: ciocolată/cacao, vanilie, căpșuni) pentru copiii cu vârsta peste 3 ani; milkshake-uri din comerț; lapte nepasteurizat, — iaurturi sub 1,5% procent de grăsime; iaurturi sau lactate de băut din lapte nepasteurizat.înghețată, prăjitură/tort de înghețată și sendvișuri de înghețată; budinci instant sau preambalate; mâncăruri pentru copii cu denumirea „desert”, „cremă” brânză topită (felii, triunghiuri); brânzeturi prăjite în baie de ulei; brânzeturi afumate; brânzeturi din lapte nepasteurizat: brie, brânză de burduf, roquefort, gorgonzola.
Carne, pește, ouă și alternative
- A se servi cel mai des: pui, curcan, fără condimente, cu excepția cazului în care condimentele se adaugă la fața locului; carne tocată foarte slabă de pui, curcan,
pește proaspăt, congelat sau conservat, (de exemplu: sardine, macrou, heringi, crap, somn, somon, păstrăv, doradă) fără sosuri, sare sau condimente, cu excepția cazului în care se adaugă la fața locului, ouă preparate termic fără sau cu minim de adaos de ulei, fructe oleaginoase crude (nesărate și neprăjite): nuci, alune, migdale, alune de pădure, caju, fistic, semințe de in, semințe de susan, semințe de chia, semințe de floarea-soarelui, semințe de dovleac, unt de arahide, caju, migdale, pastă tahini (fără adaos de zaharuri, sare și grăsimi); leguminoase uscate gătite; leguminoase uscate, la conservă fără lichid; humus.
- A se servi ocazional: — carne de vită slabă (sub 10 g grăsime/100 g), carne de porc slabă (sub 15 g grăsime/100 g) fără condimente, cu excepția cazului în care se adaugă la fața locului; carne tocată foarte slabă de vită, porc, chiftele, pentru burgeri din carne slabă, realizată în blocul alimentar al unității de învățământ/ firmei de catering; șuncă de pui, curcan sau porc; organe și preparate din organe (de exemplu, pate) pregătite în blocul alimentar din unitatea de învățământ/firma de catering, conservă de sardine, ton sau somon cu adaos de sare și fără adaos de zahăr sau grăsimi; baghete sau chifteluțe de pește preparate la fața locului și gătite la cuptor, burger vegetal/chiftele vegetale pregătite în blocul alimentar din unitatea de învățământ/firma de catering.
- Nerecomandat a se servi: carne prăjită/pane în baie de ulei; mezeluri: cârnăciori, crenvurști, salam, pastramă, parizer, bacon, kaizer; pui rotisat din comerț; aripioare și/sau costițe, pește prăjit/pane în baie de ulei; pește proaspăt, congelat sau la conservă cu un conținut mare de mercur; pește afumat, ouă prăjite în baie de ulei, fructe oleaginoase cu arome (ciocolată, miere, zahăr) sau prăjite și sărate; fructe oleaginoase mai mari decât semințele de susan pentru copiii cu vârsta sub 4 ani; unt din fructe oleaginoase cu adaos de zaharuri, sare, grăsimi sau arome; leguminoase la conservă cu adaos de zahăr și sau carne; mezeluri vegetale din comerț.
Citește și: Mihaela Bilic dezvăluie lista alimentelor care nu îngrașă. Le poți consuma în orice cantitate. „Ca să ne păcălim instinctele trebuie să fim isteți”