Prețurile țigărilor cresc din nou, pentru a doua oară în acest an. Plătim mai mult pentru țigarete începând de luni, 8 aprilie, conform informațiilor obținute de Economedia. British American Tobacco, cel mai mare jucător din piață, va adăuga un leu suplimentar la prețul pachetului de țigări. Ultimul an a înregistrat o serie de majorări de prețuri pentru fumători, aceasta fiind a cincea creștere a prețurilor țigărilor de la începutul anului 2023.
Astfel, începând cu data de 8 aprilie, British American Tobacco va majora prețurile produselor din tutun în medie cu 1 leu pe pachet.
Cele mai populare brand-uri de la BAT vor avea următoarele prețuri: Pall Mall va costa 26,5 lei, iar Kent Blue va costa 27,55 lei. Rothmans Blue va fi vândut la prețul de 27,5 lei pachetul, Vogue la 28,5 lei, iar Viceroy Red la 26 lei.
BAT deține aproximativ 50% din întreaga piață locală a țigărilor.
Scumpirile anterioare ale țigărilor BAT au avut loc pe 15 ianuarie 2024 și 3 iulie 2023, fiecare cu câte un leu suplimentar pe pachet. Înainte de acestea, au avut loc încă două majorări de preț, în aprilie și ianuarie 2023 (și decembrie 2022), fiecare cu câte 50 de bani.
Astfel, într-un interval de mai puțin de un an și jumătate, prețul țigărilor s-a majorat cu 4 lei pe pachet.
JTI și Philip Morris, ceilalți mari jucători din piață, nu au anunțat încă majorări de preț, însă, de obicei, urmează liderul pieței într-un interval scurt de timp.
Ai mai putea citi: Renunțarea la fumat prin vaping poate deveni un mod de a economisi bani. Serviciul britanic de Sănătate explică principalele avantaje ale acestei alegeri