- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Marcel Ciolacu face o promisiune pentru românii din zona Moldovei, care au plecat în Italia. „România se schimbă”

14 Feb, 21:15 • Fundeanu Madalina
Marcel Ciolacu, promisiune pentru românii din zona Moldovei. Acesta a ținut să le transmită românilor faptul că îi așteaptă pe toți acasă și le-a explicat că România se schimbă.
Marcel Ciolacu face o promisiune pentru românii din zona Moldovei, care au plecat în Italia. „România se schimbă”

Premierul Marcel Ciolacu se află într-o vizită în Italia și s-a întâlnit cu reprezentanții românilor. Acesta a ținut să le transmită românilor faptul că îi așteaptă pe toți acasă și le-a explicat că România se schimbă. Premierul a avut un mesaj special pentru românii din zona Moldovei, cărora le-a promis finalizarea Autostrăzii Moldovei, conform știripesurse.ro.

Marcel Ciolacu, promisiune pentru românii din zona Moldovei

„Chiar dacă în România avem cel mai mare număr de angajați activi, peste 5,7 milioane de români, avem cu certitudine o criză a locurilor de muncă. Nu fac parte dintre politicienii care caută vinovați de ce s-a ajuns aici, categoric politicienii sunt vinovații, dar eu cred că trebuie să găsim soluții. Cred că fiecare dintre dumneavoastră vă doriți să vă întoarceți acasă, iubiți poate mai mult decât mine România, tradițiile și obiceiurile românești.

Mi-aș dori ca experiența dobândită în Italia în atâția zeci de ani, care ar fi utilă pentru România, poate vă convingem să veniți. 

Citește și: Cât costă acum produsele de pe lista de cumpărături a lui Marcel Ciolacu! Prețurile sunt mai mari cu peste 11%

Marcel Ciolacu în Italia
Marcel Ciolacu în Italia

Sunt ferm convins că știți foarte multe dintre lucrurile rele care se întâmplă în România, dar se mai întâmplă și lucruri bune. Este ultimul tren pentru România, acest tren al UE, al PNRR. Toate reformele impuse prin PNRR vor aduce România la nivelul celorlalte state europene.

Este pentru prima dată când vorbim și vedem cu toții că se va termina Autostrada Moldovei. Știm cu toții că cei mai mulți români au plecat din Moldova. Este pentru prima dată când încercăm dezvoltarea tuturor regiunilor istorice ale României.

Sunt ferm convins că în anumite domenii veți câștiga la fel sau poate mai mult decât în Italia, dar sunt conștient că suntem restanți la capitolul servicii, în domeniul sănătății.

Eu nu am nici o problemă să-mi cer scuze dacă ați plecat din țară. Sunt ferm convins că vom putea prin ambasada, ministerul de externe, prin domnul primar să avem o relație ma istrânsă și să nu ratăm oportunitățile pe care viitorul ni-l arată”, a spus Marcel Ciolacu.

Vezi mai multe știri: Românii mai au de așteptat ca Autostrada Transilvania să fie gata. Curtea de Apel București amână decizia pentru contractul lotului Suplacu de Barcău-Chiribiș

Urmărește Daily Business pe Google News