Meseriile viitorului sunt în căutarea absolvenților, deoarece aparțin erei în care tehnologia este existentă la orice pas în viața noastră, a anunțat observatornews.ro.
Cele mai noi tehnologii cu care marile companii îi atrag pe tinerii ingineri sunt roboții, imprimantele 3D, drone, inteligența artificială și holograme. Nu numai că sunt foarte interesante și nu va exista șansă de plictiseală, ei bine, sunt și foarte bine plătite.
Vezi și: Spune NU roboților! Domeniile care NU vor fi înlocuite de inteligența artificială
„Este o platformă robotizată. Cel mai des este utilizată în acțiunile brigăzii antiteroriste. Poate căra o încărcătură de până la 5 kg, transmite video și poate atinge o viteză până la 3,3 m/secundă.!”, a spus Iustin Diaconiţă, ofiţer Institutul pentru Tehnologie Avansată
Mai mult, Serviciul Român de Informații face angajări la Târgul de Tehnologie.
„Vor veni în zona de software, ori în cadrul Institutului pentru Tehnologie Avansată, ori în unitatea de cyber sau în zona de comunicații, avem o plajă mare de joburi. Lucrăm cu cele mai noi tehnologii”, a spus și Ana Maria Neghină, reprezentant resurse umane SRI.
Specialiștii sunt de părere că lista meseriilor de viitor poate fi completată chiar și de imaginație, deoarece prin simplul fapt că tehnologia avansează într-un ritm alert, orice poate deveni ce își dorește și ceea ce îl pasionează. Așadar, câteva din meseriile viitorului ar putea fi: inginer spațial, telechirurg, dezvoltator de mașini zburătoare, croitor digital sau designer de roboți.
De asemenea, pe piața muncii sunt ceruți pe bandă rulantă, inginerii, chiar mai mulți decât există în facultățile tehnice din România în acest moment.
„Imprimante 3D care vor printa mâncare, avem nevoie de ingineri care să aibă grijă de ele, avem nevoie de materiale inteligente, haine care se curăţă singure, care se calcă singure. O să avem o medicină personalizată. Salariile sunt peste media națională, salarii de 3.000 – 4.000 de euro pe cyber security, IT 5.000 de euro.”, a declarat Gabriel Petrea, director adjunct UPB.
„Totul evoluează, noi asta ne dorim, un job inovativ, de viitor. Şi bine plătit, bineînțeles. Undeva la 2.000 – 3.000 de euro. Pentru condițiile actuale din România, noi merităm mai mult de atât, dar cred că acest salariu ar fi pe placul tuturor.”, a mărturisit un student.
Alte articole: Cele mai sigure locuri de muncă din lume care nu vor fi afectate de inteligența artificială. Iată ce angajați scapă de această frică