Meșterul care îmblânzește lemnul de esență tare realizează adevărate opere de artă. Prețurile, însă, sunt destul de piperate, astfel că cei interesați să cumpere produsele pot fi numărați pe degete. Din acest motiv, meșterul nu se bazează pe veniturile obținute din vânzarea produselor din lemn, ci se raportează la această activitate ca la un hobby. Printre cele mai vândute obiecte se-numără pristolnicele, acele „sigilii” care se aplică pe colacii și prescurile pregătite pentru înmormântări și parastase. La mare căutare sunt și candelele.
Din păcate, obiectele mai mari, cum ar fi obiectele de mobilier, nelipsite odinioară din bucătăria țăranilor, nu au la fel de mult succes din pricina prețurilor mari. Oamenii le admiră, dar foarte puțini sunt cei care bagă mâna adânc în buzunar ca să le achiziționeze. Un astfel de mobilier poate ajunge și la 2.000 de lei.
„Eu le vând, dar cer mulți bani pe el ca să nu se vândă. E mai mult un hobby, nu ai fizic timpul să faci atât de multe lucruri încât să vinzi ca să trăiești. Eu am un loc de muncă (n. red. – este operator la o centrală termică), asta fac după serviciu. O fac cu drag, mă relaxează, dar nu poți trăi din asta”, spune meșterul pentru adevarul.ro
La mare căutare sunt și troițele miniaturale, care reproduc întocmai modelele de pe troițele din satele oltenești, încă existente în satele din Oltenia, fie sunt realizate cu modele din imaginația meșterului Silviu Manda, sunt căutate, oamenii folosindu-le ca obiecte de cult. Totuși, deși acest gen de obiecte ar putea avea căutare în preajma lăcașeor de cult, meșterul spune că nu vrea să le vândă în preajma mănăstirilor și bisericilor, deoarece în acele locuri se comercializează, de regulă, „chinezării”.
„Ei au chinezăriile lor, se duc la Dragon și le iau cu roaba. Se duc acolo și caută: Mânăstirea Cotmeana, Mânăstirea nu știu care… Ei au nevoie să ia lucruri de un leu, de doi lei și să le vândă cu 10 lei. Oamenii nu știu ce cumpără. Mă amuză când văd pe ele „Sfințită”, pentru că eu știu unde sunt de fapt „sfințite””, se amuză meșterul.
Silviu Manda continuă să prelucreze lemnul după vechile metode.
„Eu nu suport lacul și cuiele, nu le folosesc, lucrez ca pe vremuri”, spune artistul.
Pentru culorile aparte ale obiectelor folosește propriul baiț realizat din coajă de nucă fiartă până când obține un lichid foarte concentrat, pe care îl diluează ulterior cu apă, în funcție de cât de intensă vrea să fie culoarea. Aplică acest strat de culoare pe obiecte, iar după uscare aplică ceară de albine, pentru a proteja lemnul.
Când va ajunge la pensie, meșterul intenționează să își deschidă propria școală.