Potrivit prognozei meteorologilor ANM, la noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-estul țării și la munte unde vor fi posibile averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 și 15 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade, mai coborâtă în zona preorășenească.
Vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru a doua decadă a lunii aprilie, cu precădere în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse și descărcări electrice, în a doua parte a zilei și noaptea, pe arii restrânse la deal și la munte și doar izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est, dar și asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 29 de grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, iar cele minime între 5 și 14 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Vremea va fi predominant frumoasă și deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea când vor fi posibile averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 10…13 grade.
Valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice datei, astfel maximele vor fi cuprinse între 19 și 27 de grade, iar minimele între 4 și 15 grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când pe alocuri la munte și doar izolat în restul teritoriului vor mai fi averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană, în Transilvania și Moldova.
Valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice perioadei. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 9…12 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în primele ore ale intervalului, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat.
Ai mai putea citi: Ministerul Transporturilor confirmă reabilitarea unei linii feroviare de mare interes pentru români. Grindeanu: „Sunt acordate acum peste 20 de miliarde lei”