- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Meteo 14-19 decembrie. Se schimbă radical vremea în România

13 Dec, 08:02 • Bumbeneci Diana
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță estimările meteo până pe 19 decembrie. Iată cum va fi vremea în teritoriu.
Meteo 14-19 decembrie. Se schimbă radical vremea în România

În cursul zilei de azi, în țară, meteorologii de la ANM anunță că vremea va fi în general închisă, dar cu valori termice peste cele caracteristice perioadei, cu precădere în vest și sud-est. Va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali și se vor acumula cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

La munte ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, în special în nordul Carpaților Orientali, vor fi precipitații mixte. În celelalte regiuni va fi temporar nebulozitate joasă sau ceață și pe arii restrânse va ploua slab sau va burnița. Izolat se va depune polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, rafale de 70…80 km/h, iar cu viteze mai mici, de 40…55 km/h și în vest, centru și est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 1 și 8 grade.

meteo
meteo

Meteo București

Valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi de 7…9 grade. Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 1…3 grade. Vor fi condiții de ceață.

Meteo joi, în țară

Vremea se va menține în general închisă, dar cu valori termice peste mediile multianuale specifice datei, cu precădere în jumătatea sudică a țării. Va ploua, la început local în vest, nord și centru și pe arii restrânse în rest, apoi, spre seară și noaptea, mai ales în sud-est. Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare în Dobrogea, se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Izolat se va depune polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane și în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3…4 grade în nordul Moldovei și 15…16 grade în sudul Dobrogei; minimele termice vor fi cuprinse în general între -2 și 5 grade. Pe areale mici se va forma ceață.

Meteo București

Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice datei. Cerul va avea înnorări și vor fi condiții ca trecător să plouă. Vântul va sufla slab ziua și moderat noaptea. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade și minima se va situa în jurul a 4 grade.

meteo
meteo

Meteo vineri, în țară

Vremea va intra într-un proces de răcire ce va fi chiar semnificativă în sud-estul țării. Cerul va avea înnorări și se vor semnala precipitații local în sud, pe arii restrânse în centru și est și doar izolat în rest. Acestea vor fi mixte la munte și predominant sub formă de ploaie în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în regiunile estice, sud-estice și vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 și 1 grad. Pe arii restrânse va fi ceață.

Meteo București

Vremea va intra într-un proces de răcire. Cerul va avea înnorări și trecător va ploua, cu o probabilitate mai mare ziua. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în partea a doua a intervalului. Temperatura maximă va fi în jur de 6 grade și minima de -2…0 grade.

Meteo sâmbătă, în țară

Procesul de răcire va continua în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și pe alocuri precipitații slabe, cu o probabilitate mai mare în sud-vest și nord. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsoare în rest. Vântul va mai avea unele intensificări în sud-est, dar va fi slab și moderat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 și -2 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.

Meteo București

Procesul de răcire va continua, astfel încât temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. Cerul va avea unele înnorări, dar probabilitatea de precipitații va fi redusă. Vântul va sufla de la moderat la slab.

Estimări meteo duminică, luni și marți.

Valorile termice vor crește din nou. Probabilitatea de precipitații va fi scăzută în mare parte a țării. În București, valorile termice vor crește din nou. Probabilitatea de precipitații va fi scăzută.

Te-ar mai putea interesa și: Primă de 17.000 de euro fiecărui angajat. O renumită companie aduce mari venituri în pragul sărbătorilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult