- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Meteo 25-29 octombrie. ANM anunță cum va fi vremea până duminică

24 Oct, 21:59 • Bumbeneci Diana
Administrația Națională de Meteorologie anunță o săptămână cu schimbări de vreme în cea mai mare parte a țării. Iată cum va fi vremea la noapte, dar și în zilele ce vor urma.
Meteo 25-29 octombrie. ANM anunță cum va fi vremea până duminică

Conform ANM, în noaptea aceasta, cerul va avea înnorări temporare și va ploua în vestul, nordul și centrul țării și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice, dar mai ales pe crestele montane unde rafalele vor depăși 50…60 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 7 și 17 grade, cu valori mai mici în depresiuni. Pe alocuri se va forma ceață.

Meteo miercuri, în țară

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sud și sud-est, astfel temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 29 de grade, iar minimele între 5 și 15 grade. În vestul, nordul și centrul țării, precum și la munte, înnorările vor fi temporar accentuate și local ploi ce vor avea și caracter de aversă, trecător însoțite de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va avea înnorări, iar ploi în general slabe cantitativ se vor semnala cu precădere seara și noaptea, mai ales în regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 60…70 km/h. Izolat va fi ceață.

Meteo București

Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar minima de 14…15 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când trecător va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat.

Meteo joi, în țară

Vremea se va menține caldă. Cerul va avea înnorări, iar îndeosebi la munte, în vest, nord și centru, local vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, posibil însoțite de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări în zona de munte, dar local și în regiunile vestice, centrale și sudice, cu rafale în general 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 27 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade. Dimineața și noaptea izolat se va semnala ceață.

Meteo București

Vremea se va menține caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar minima de 11…13 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

meteo
meteo

Meteo vineri, în țară

Valorile termice se vor situa în continuare peste normele climatologice specifice ultimei decade a lunii octombrie, deși acestea vor scădea ușor față de ziua precedentă în jumătatea nordică a țării. Cerul va prezenta înnorări temporare și mai ales pe parcursul zilei va ploua în vestul, centrul și nordul teritoriului, iar noaptea local și în sud. Vor fi mai ales averse și pe arii restrânse în nord-vest se vor înregistra cantități de apă mai însemnate.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări local și temporar în majoritatea zonelor cu viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană cu rafale de peste 60…80 km/h, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade, mai coborâte în zonele depresionare și mai ridicate pe litoral. Dimineața, dar îndeosebi noaptea în regiunile intracarpatice, pe alocuri, se va semnala ceață.

Meteo București

Vremea va fi în continuare caldă, cu o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 27 de grade și o minimă de 11…14 grade. Cerul va fi temporar noros și probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va sufla în general moderat.

Meteo sâmbătă, în țară

Valorile termice se mențin peste mediile multianuale. Cerul va fi variabil și va ploua, cu o probabilitate mai mare la începutul zilei în sud-est, apoi în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări mai ales în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 grade în depresiuni și 15 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, va fi ceață, mai ales în regiunile intracarpatice.

meteo București
meteo București

Meteo București

Vremea caldă va persista, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 7…10 grade. Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei, cu o probabilitate redusă de ploaie, iar noaptea se va degaja. Vântul va sufla slab și moderat.

Meteo duminică, luni și marți

Valorile termice, cu mici oscilații de la o zi la alta, se vor menține peste normalul climatologic caracteristic sfârșitului de octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în prima zi în nord-vest, iar la sfârșitul intervalului în regiunile vestice.

Meteo București

Deși valorile termice vor marca o scădere, acestea se vor situa în continuare peste cele specifice perioadei, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Poți citi și: Proiect de mare amploare începând cu noiembrie 2023. Meditații gratuite pentru elevii care au nevoie de pregătire pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult