- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Meteo 27 septembrie – 3 octombrie 2023. Meteorologii anunță cum va fi vremea la noapte și în zilele următoare

26 Sep, 15:57 • Bumbeneci Diana
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță cum va fi vremea zilele următoare. Vremea se menține caldă, dar mai multe zone sunt vizate de ploi.
Meteo 27 septembrie - 3 octombrie 2023. Meteorologii anunță cum va fi vremea la noapte și în zilele următoare

Conform meteorologilor, la noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări în Muntenia și Dobrogea. Temperaturile minime, în general peste mediile multianuale, se vor încadra între 7 și 18 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre 3…5 grade, dar și mai ridicate pe litoral până la 19…21 de grade. Izolat, spre dimineață, vor fi condiții de ceață, în special pe văi și în depresiuni.

În Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă, mai ridicată decât în mod normal pentru această dată, va fi de 13…15 grade.

Meteo miercuri, în țară

Vremea se va menține frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare în regiunile sudice și sud-estice, unde și vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări pe parcursul zilei. În Dobrogea și Muntenia vor fi viteze de 55…65 km/h, iar pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre, rafalele vor depăși 70 km/h.

Temperaturile maxime, comparabile cu cele din ziua anterioară, se vor situa între 23 și 30 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 și 17 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre 3…4 grade, dar și mai ridicate pe litoral până la 19…20 de grade. În orele dimineților, izolat, în special pe văi și în depresiuni vor fi condiții de ceață.

În București, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii septembrie; temperatura maximă va fi de 28…30 de grade (cu 5…6 grade peste media climatologică a datei), iar cea minimă de 12…14 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei, când vor fi rafale de 55…60 km/h.

Meteo joi, în țară

Va fi în continuare vreme predominant frumoasă și caldă; temperaturile maxime, în medie cu 4…7 grade mai ridicate decât cele normale la sfârșitul lunii septembrie, se vor încadra între 22 și 29 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 2…4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18…19 grade pe litoral. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în sudul și sud-estul teritoriului, dar cu probabilitate foarte redusă de ploaie. Vântul va fi moderat, izolat cu ușoare intensificări (rafale de până la 40…50 km/h) în cursul zilei în partea de sud-sud-est a țării și pe crestele montane și va sufla în general slab în celelalte zone. În primele ore și spre sfârșitul intervalului, izolat, vor fi condiții de ceață.

În București, vremea va fi în continuare vreme mai caldă decât normal, cu o maximă a temperaturii aerului de 27…29 de grade și minima de 11…14 grade. Cerul va fi variabil, iar ziua vântul va sufla în general moderat (trecător cu rafale de 35…40 km/h).

meteo
meteo

Meteo vineri, în țară

Valorile termice diurne, comparabile cu cele din perioada anterioară, vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldă pentru sfârșit de septembrie, cu maxime ce se vor încadra între 23 și 30 de grade. În regiunile sud-estice, temporar vor fi înnorări, iar în sudul Dobrogei posibil ploi slabe și vântul va fi moderat, pe alocuri cu rafale de 40…50 km/h, în special pe litoral; în restul țării, cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general slab.

Temperaturile minime, apropiate de cele normale în special în zonele joase din nord, centru și vest, vor fi de la 3…4 grade în depresiunile Carpaților Orientali până la 18…19 grade pe litoral. În primele ore și spre sfârșitul intervalului, se va semnala ceață pe areale restrânse, cu precădere în depresiunile și pe văile din nordul, nord-estul și centrul țării.

În București, vremea caldă pentru sfârșit de septembrie va persista, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 28 de grade și minima va fi de 13…15 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar pe timpul zilei vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 40…45 km/h.

Meteo sâmbătă, în țară

În aproape toată țara, se va menține vremea mult mai caldă decât în mod obișnuit. În mare parte a zilei, cerul va fi variabil, însă din orele serii cerul se va înnora treptat, dinspre nord-vest și va crește probabilitatea pentru ploi locale, îndeosebi în jumătatea de nord a țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate, cu precădere la munte și în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 și 29 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade. În orele dimineții, izolat se va semnala ceață.

În București, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă din an, astfel că temperatura maximă va fi de 28…30 de grade (cu aproximativ 7 grade peste media multianuală) și cea minimă de 15…17 grade. Cerul va fi variabil ziua, apoi va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Meteo duminică, luni și marți

În primele două zile, se vor înregistra temperaturi ușor mai scăzute decât în perioada anterioară, apropiindu-se de cele normale local în nord, în vest și în centru, însă în restul țării va fi vreme caldă pentru începutul lunii octombrie. În ultima zi vremea se va încălzi din nou în toate regiunile. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicată.

În București, deși valorile termice vor scădea ușor, vremea va fi mai caldă decât normal la începutul lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Vezi și: Vreme complet neobișnuită în octombrie. ANM anunță o nouă prognoză pentru următoarele 4 săptămâni

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci