Romanian
 - 
ro
Știri interne

Mii de pensionari vor sărbători Paștele pe datorie în 2024. „Sunt disperată! Nu mă ajung cu pensia”

24 Apr, 12:15 • Fundeanu Madalina
Pensionarii din România nu fac față scumpirilor. Se împrumută pentru a avea cum să își cumpere mâncarea de Paște.
Mii de pensionari vor sărbători Paștele pe datorie în 2024. „Sunt disperată! Nu mă ajung cu pensia”

Şi în acest an există mii de pensionari care vor sărbători Paștele pe datorie. Pensiile extrem de mici nu pot acoperi prețurile îngrășate de scumpirile din ultimul an, astfel că cei mai mulți pensionari se văd nevoiți să apeleze la împrumuturi pentru a avea ce să pună pe masă de sărbători, potrivit Antena 3 CNN.

Pensionarii din România nu fac față scumpirilor

Casele de Ajutor Reciproc sunt soluţia la care apelează cei mai mulţi pensionari, însă sunt şi unii care preferă să ceară ajutor de la instituţiile financiare nebancare.

De exempli, Ioana Melintescu primeşte doar 1.600 de lei pe lună, după 38 de ani petrecuți în câmpul muncii. Nu puține sunt situațiile în care banii nu îi ajung nici măcar pentru achitarea facturilor sau plata medicamentelor.

Din acest motiv, femeia ajunge să se împrumute des de la Casa de Ajutor Reciproc. În prezent, chiar înainte de sărbători, a făcut un credit de 1.000 de lei ca să își cumpere bucate tradiționale pentru masa de Paște.

„Îmi iau şi eu strictul necesar: un kilogram de carne de miel, un carton de ouă. Nu mă ajung cu pensia. Facturile, nu mai zic… că am plătit deschiderea la gaze şi am dat 10 milioane. Sunt disperată!

Mulţumesc lui Dumnezeu că mai avem Omenia aici şi ne mai ajută cu împrumuturi”, a spus Ioana Melintescu, pensionară.

Ai mai putea citi și: Hidroelectrica, anunț de interes pentru toți clienții! Perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie 2024

pensionari
pensionari

Scumpirile din ultimul an, cele mai accelerate din Europa, i-au făcut pe tot mai mulţi pensionari să apeleze la Casele de Ajutor Reciproc.

În această perioadă se fac chiar și 70 de împrumuturi în fiecare zi. Pentru a putea lua un credit, seniorii sunt nevoiți să îşi facă un fond de contribuţii unde să cotizeze cu 1% din valoarea pensiei, pentru că spre deosebire de bănci, împrumuturile la CAR-uri sunt finanţate tot din banii lor.

„Fac împrumut pentru Paşte şi medicamente. 1500 de lei (atât a împrumutat – n.r.)”, spune o altă pensionară.

Împrumuturile, soluția pentru sărbători

„În perioada Sărbătorilor pascale sunt de regulă în fiecare an mai multe împrumuturi faţă de lunile precedente”, precizează Georgică Bădălău, președinte Casa de Ajutor Reciproc.

Începând din septembrie, de când se va aplica noua lege a pensiilor, seniorii vor avea venituri mai mari, în medie, cu 40%, însă asta nu înseamnă că vor avea un trai mai bun.

„Ca valoare nominală ea va creşte, dar şi preţurile vor creşte şi, prin urmare, un pensionar în viitor va continua să piardă putere de cumpărare.

În viitor vom depinde şi de economiile noastre, din această cauză noi trebuie să fim conştienţi că sistemul public de pensii va fi doar un venit de subzistenţă”, atrage atenţia Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA.

În momentul de față, în România sunt peste un milion de români care au o pensie minimă de doar 1.281 de lei pe lună.

Vezi mai multe știri: Românii care nu locuiesc la adresa din buletin se lovesc de noi obligații. Au 15 zile la dispoziție pentru a face acest lucru

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bursă socială 2025. Categoriile de elevi care pot pierde banii
Bursă socială 2025. Categoriile de elevi care pot pierde banii
Prognoza meteo 1 aprilie 2025. Vreme mai călduroasă decât în mod normal
Prognoza meteo 1 aprilie 2025. Vreme mai călduroasă decât în mod normal
Mario Fresh, adevăratul motiv al despărțirii de Alexia Eram. Artistul a dat tot din casă: „Asta a fost”
Mario Fresh, adevăratul motiv al despărțirii de Alexia Eram. Artistul a dat tot din casă: „Asta ...
Grupul Delhaize vinde 87 de magazine Mega Image și Profi. Care sunt lanțurile de supermarketuri interesate
Grupul Delhaize vinde 87 de magazine Mega Image și Profi. Care sunt lanțurile de supermarketuri interesate
Kremlin, prima reacție după ce Donald Trump a declarat că este „foarte supărat” și „enervat” pe Putin
Kremlin, prima reacție după ce Donald Trump a declarat că este „foarte supărat” și „enervat” ...
Noua taxă care va afecta pe toată lumea: „Este discriminatorie! Ridică probleme de constituționalitate”
Noua taxă care va afecta pe toată lumea: „Este discriminatorie! Ridică probleme de constituționalitate”
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat, surprinși din nou împreună. Cei doi nu mai pot nega reîmpăcarea
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat, surprinși din nou împreună. Cei doi nu mai pot nega reîmpăcarea
Horoscop 31 martie – 6 aprilie 2025. Planuri mărețe pentru Tauri, iar Gemenii vor primi recunoașterea meritată
Horoscop 31 martie – 6 aprilie 2025. Planuri mărețe pentru Tauri, iar Gemenii vor primi recunoașterea ...
Un gigant industrial intră pe piața din România. Are deja o fabrică deschisă în țara noastră
Un gigant industrial intră pe piața din România. Are deja o fabrică deschisă în țara noastră
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Interdicție pentru toți pasagerii Wizz Air începând cu 1 aprilie. Ce nu mai au voie să facă românii care zboară cu compania low cost
Interdicție pentru toți pasagerii Wizz Air începând cu 1 aprilie. Ce nu mai au voie să facă românii ...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declarații după atacul ursului din Predeal: „Relocarea și alungarea nu fac nimic altceva decât să mute problema într-o altă localitate”
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declarații după atacul ursului din Predeal: „Relocarea și ...
O româncă a câștigat 50.000 de euro la loz în plic, în Italia. De ce nu a putut încă să-și ridice banii
O româncă a câștigat 50.000 de euro la loz în plic, în Italia. De ce nu a putut încă să-și ...
Pensie de vis în Italia! Cât încasează Maria și cum trăiește fără griji: „Fac ce vreau, fără stres!
Pensie de vis în Italia! Cât încasează Maria și cum trăiește fără griji: „Fac ce vreau, fără stres!
Dieta pentru o bătrânețe sănătoasă. Cercetătorii au descoperit alimentele care trebuie consumate
Dieta pentru o bătrânețe sănătoasă. Cercetătorii au descoperit alimentele care trebuie consumate
Se deschide o nouă fabrică de ulei în România. Unde se va produce  tone de ulei vegetal și de câți angajați va fi nevoie
Se deschide o nouă fabrică de ulei în România. Unde se va produce tone de ulei vegetal și de câți ...
Banii de la stat pentru elevii din toată țara! Se achită indiferent de veniturile familiei
Banii de la stat pentru elevii din toată țara! Se achită indiferent de veniturile familiei
Greșeala pe care o faci când te speli pe mâini. Obiceiul care te poate îmbolnăvi
Greșeala pe care o faci când te speli pe mâini. Obiceiul care te poate îmbolnăvi