Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ministrul Agriculturii confirmă două ordonanțe pentru fermieri. Florin Barbu: „Vor intra în Guvern săptămâna aceasta”

16 Jan, 21:50 • Bumbeneci Diana
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat în această seară două noi ordonanțe pentru fermieri. Acestea sunt menite să-i facă pe protestatari să se retragă de la proteste.
Ministrul Agriculturii confirmă două ordonanțe pentru fermieri. Florin Barbu: „Vor intra în Guvern săptămâna aceasta

Florin Barbu, ministrul Agriculturii a explicat, în această seară, în direct, la Antena 3 CNN, care este situația actuală a negocierilor cu fermierii români.

Florin Barbu a aprobat două ordonanțe pentru fermieri

Acesta a precizat faptul că a încheiat un proces verbal cu fermierii români în care sunt incluse două ordonanțe importante pentru ei și care vor intra săptămâna aceasta în Guvernul României.

Poți citi: Sorin Grindeanu, primele declarații după negocierile cu transportatorii: S-au convenit o serie de măsuri

Florin Barbu
Florin Barbu

„Încă de sâmbătă am avut o întâlnire cu fermierii din zona Afumați. S-a încheiat un proces verbal prin care am abordat două ordonanțe foarte importante pentru fermieri. Săptămâna aceasta vor intra în Guvernul României.

Pe de-o parte asimilarea categoriei B cu TR și B1 cu TR1 și toate utilajele să fie înregistrate cu factură la primărie, fără a avea ITP. Doi, am solicitat în procesul verbal pe care l-am încheiat cu fermierii din zona Afumați, inclusiv amânarea ratelor pentru creditele care sunt în întârziere”, a declarat Florin Barbu.

Totodată, el a precizat că vine în întâmpinarea fermierilor cu forme importante de sprijin. „Venim cu forme foarte importante de sprijin. Toate revendicările vor fi rezolvate de către ministerul Agriculturii. Anul 2024 va fi cel mai bun în agricultură”, a precizat ministrul Agriculturii.

Citește și: Marcel Ciolacu, noi declarații despre protestele din România. „Ce îmi pare rău este că s-a pornit un fel de război între agricultori, transportatori și autorități”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Victor Ponta, avertisment înainte de alegeri. Urmează o criză mai mare decât cea din 2009: „Vreau să vă spun adevărul, chiar dacă pierd voturi”
Victor Ponta, avertisment înainte de alegeri. Urmează o criză mai mare decât cea din 2009: „Vreau ...
Se dă startul buletinului cu cip. De când își pot ridica bucureștenii cartea electronică de identitate
Se dă startul buletinului cu cip. De când își pot ridica bucureștenii cartea electronică de identitate
Schimbări uriașe pentru clienții Banca Transilvania. Modificarea intră în vigoare de luni, 28 aprilie
Schimbări uriașe pentru clienții Banca Transilvania. Modificarea intră în vigoare de luni, 28 aprilie
Se caută fermieri români pe un salariu de 3.000 de lei pe lună. Cine se poate angaja
Se caută fermieri români pe un salariu de 3.000 de lei pe lună. Cine se poate angaja
S-a terminat cu retragerile de la bancomat. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
S-a terminat cu retragerile de la bancomat. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
Începe construcția celei mai lungi autostrăzi din România, care va ajunge până în Republica Moldova
Începe construcția celei mai lungi autostrăzi din România, care va ajunge până în Republica Moldova
Doliu în muzica populară din România. A murit un mare artist: ”Dumnezeu l-a vrut să cânte în ceruri”
Doliu în muzica populară din România. A murit un mare artist: ”Dumnezeu l-a vrut să cânte în ceruri”
Ministerul Muncii, anunț de ultimă oră despre plata alocațiilor din luna Mai. Când intră banii pe card
Ministerul Muncii, anunț de ultimă oră despre plata alocațiilor din luna Mai. Când intră banii ...
Horoscop 24 aprilie 2025. Ce le așteaptă pe zodii, previziuni complete pentru fiecare nativ în parte
Horoscop 24 aprilie 2025. Ce le așteaptă pe zodii, previziuni complete pentru fiecare nativ în parte
Pensii 2025. Crește vârsta de pensionare pentru magistrați. Proiectul a fost adoptat de deputați
Pensii 2025. Crește vârsta de pensionare pentru magistrați. Proiectul a fost adoptat de deputați
Cutremur puternic în Turcia. A fost resimțit și în România
Cutremur puternic în Turcia. A fost resimțit și în România
Mesaje de ”La mulți ani” de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează astăzi onomastica
Mesaje de ”La mulți ani” de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ...
Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru. Credincioșii își pot lua rămas-bun până vineri
Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost depus la Bazilica Sfântul Petru. Credincioșii își pot lua ...
Angajatul cu cel mai mare salariu din România în 2024. Cine a încasat un milion de euro
Angajatul cu cel mai mare salariu din România în 2024. Cine a încasat un milion de euro
Avertizare meteo de vreme rea pentru jumătate de țară. Unde lovesc furtunile în următoarele ore
Avertizare meteo de vreme rea pentru jumătate de țară. Unde lovesc furtunile în următoarele ore
Cât costă să te cazezi în hotelurile și pensiunile vedetelor de 1 Mai. Cine are cele mai mici prețuri
Cât costă să te cazezi în hotelurile și pensiunile vedetelor de 1 Mai. Cine are cele mai mici prețuri
Prețul ireal cerut de un român pentru o casă la țară, lângă Cluj. Cu banii ăia îți cumperi patru apartamente în București:”V-ați lovit la cap? Doamne ferește”
Prețul ireal cerut de un român pentru o casă la țară, lângă Cluj. Cu banii ăia îți cumperi ...
Cresc salariile pentru acești români. Decizie de ultima oră
Cresc salariile pentru acești români. Decizie de ultima oră