Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ministrul Energiei, noi detalii despre proiectul hidrocentralei cu pompaj Tarnița: „Sper să îl putem termina într-un termen de un an de zile”

31 Jul, 23:24 • Cornel Ghimeșan
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, speră ca proiectul centralei hidroenergetice cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti să fie finalizat în termen de un an.
Ministrul Energiei, noi detalii despre proiectul hidrocentralei cu pompaj Tarnița: Sper să îl putem termina într-un termen de un an de zile

Proiectul hidrocentralei cu pompaj Tarnița are o valoare de un miliard de euro, „cu o putere instalată între 500 de MW şi un GW, probabil patru turbine”, a spus ministrul Energiei.

„În ceea ce priveşte Ministerul Energiei, noi ne-am asumat un program ambiţios de sprijinire a investiţiilor în infrastructura energetică a României şi probabil cel mai important proiect pe care România avea datoria să îl facă de acum 40 de ani sau mai bine de atât este Tarniţa –Lăpuşteşti. Este vorba de o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj care rezolvă mai multe probleme, în principal nevoie de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor, avem două lacuri la Tarniţa şi Lăpuşteşti, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică, atunci când avem excedent de producţie, activăm pompele din lacul de jos şi practic urcăm apa în lacul de sus şi reîntregim astfel potenţialul acestei hidrocentrale.

Vorbim probabil de o valoare de aproximativ un miliard de euro cu o putere instalată între 500 de MW şi un GW, probabil patru turbine. Ceea ce am făcut a fost să punem în consultare publică o analiză şi sigur un studiu de fezabilitate la nivelul anului 2023”,  a declarat Sebastian Burduja, după ședința de luni a conducerii PNL de la sediul din Capitală al partidului.

Citește și 1 august vine cu cele mai mari schimbări în România. Guvernul anunță modificările uriașe care vor avea loc începând de mâine

Ministrul Energiei, despre proiectul hidrocentralei cu pompaj Tarnița: „Sper să îl putem termina într-un termen de un an de zile”

Sebastian Burduja a mai spus că speră ca proiectul centralei hidroenergetice cu pompaj Tarnița să fie gata într-un an.

Nu e prima dată când România încearcă să facă acest proiect, dar acum toate elementele sunt că a venit timpul lui. De la Fondul pentru modernizare, Banca Europeană de Investiţii mesajul este clar – este exact genul de proiect pe care România trebuie să îl facă. Vorbim despre energie verde, vorbim despre un proiect care sprijină echilibrarea sistemului energetic naţional. De asemenea şi la nivelul Guvernului României există un angajament ca această investiţie importantă să înainteze. Eu sper că îl putem termina într-un termen de un an de zile. Cu siguranţă, investitorii vor veni şi avem şi posibilitatea fondurilor europene din Fondul pentru modernizare”, a adăugat ministrul Burduja.

Ministerul Energiei a explicat pe ce avantaje se bazează necesitatea realizării acestui proiect:

  • creşterea gradului de siguranţă al SEN în contextul funcţionării în UCTE;
  • transferul energiei electrice de la golul de sarcină la vârf;
  • arbitrajul pieţei de energie electrică;
  • rezerva de avarie de scurtă durată;
  • rezerva de reglaj terţiar rapid şi rezerva de reglaj terţiar lent;
  • reglajul frecvenţă-putere;
  • furnizarea de rezervă reactivă şi reglarea tensiunii în SEN;
  • schimbul prin interconexiune în cadrul UCTE;
  • repunere în funcţiune SEN- black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de reţea în cazul în care se produce o pană de curent;
  • implementarea şi gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrică asigurând condiţii optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW în centralele electrice eoliene”.

Citește și Premierul Marcel Ciolacu anunță ce se va întâmpla cu cele 200.000 de locuri de muncă ce vor fi desființate

Studiul de fezabilitate va fi contractat pentru stabilirea soluţiilor de realizare a unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj cu o putere cuprinsă între 500 – 1.000 MW. Acesta va conţine soluţiile fezabile pentru construcţia centralei, analizele cost-beneficiu realizate pentru soluţiile prezentate, elaborate în condiţiile legislative şi tehnico economice existente, certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităţilor, precum şi avize, acorduri şi studii specifice, după caz, în funcţie de specificul obiectivului de investiţii, inclusiv cel pentru racordarea la reţeaua de transport a energiei electrice şi avizul de mediu”, a precizat instituția într-un comunicat de presă.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Taxă de 540 de lei pentru această categorie de români. Pentru ce trebuie să mai plătească locuitorii sectorului 4 din București
Taxă de 540 de lei pentru această categorie de români. Pentru ce trebuie să mai plătească locuitorii ...
Secretele din spatele celor mai delicioase chiftele. Reguli de aur pentru un gust desăvârșit!
Secretele din spatele celor mai delicioase chiftele. Reguli de aur pentru un gust desăvârșit!
Marele plan al ministrului Transporturilor: 100 de kilometri de autostradă, gata până la jumătatea anului!
Marele plan al ministrului Transporturilor: 100 de kilometri de autostradă, gata până la jumătatea ...
Care este cel mai sănătos pește. Îl poți mânca pe săturate, nu conține mercur
Care este cel mai sănătos pește. Îl poți mânca pe săturate, nu conține mercur
Ciolacu anunță măsuri urgente pentru PNRR. Reforme drastice și controale neanunțate pe șantierele publice pentru deblocarea banilor
Ciolacu anunță măsuri urgente pentru PNRR. Reforme drastice și controale neanunțate pe șantierele ...
Schimbare în Guvern: Numărul secretarilor de stat redus la jumătate! Ministerul care face excepție
Schimbare în Guvern: Numărul secretarilor de stat redus la jumătate! Ministerul care face excepție
Cele 5 zodii care vor da lovitura pe plan financiar până la finalul lunii martie. Ce investiții trebuie să facă nativii
Cele 5 zodii care vor da lovitura pe plan financiar până la finalul lunii martie. Ce investiții trebuie ...
Guvernul prelungeşte şi plafonarea preţului RCA. Până când rămâne preţul controlat de stat
Guvernul prelungeşte şi plafonarea preţului RCA. Până când rămâne preţul controlat de stat
Nicușor Dan, „noul Călin Georgescu” pe TikTok? Sute de mii de euro au fost investiți în promovare
Nicușor Dan, „noul Călin Georgescu” pe TikTok? Sute de mii de euro au fost investiți în promovare
Anunţul oficial al WTA după retragerea Simonei Halep. Câte zeci de milioane de euro a câştigat din tenis campioana de la Wimbledon şi Roland Garros
Anunţul oficial al WTA după retragerea Simonei Halep. Câte zeci de milioane de euro a câştigat din ...
Anunțul momentului pentru clienții ING care încasează pe card minimum 700 de lei pe lună. Totul e oficial
Anunțul momentului pentru clienții ING care încasează pe card minimum 700 de lei pe lună. Totul ...
Soft2Bet: Expert în Soluții iGaming de Înaltă Performanță
Soft2Bet: Expert în Soluții iGaming de Înaltă Performanță
Zelenski susţine că Trump vrea să preia controlul centralei de la Zaporojie, controlată de ruşi
Zelenski susţine că Trump vrea să preia controlul centralei de la Zaporojie, controlată de ruşi
La ce oră este indicat să ne trezim. Dr. Vlad Ciurea: „Eu, personal, mă trezesc la această oră”
La ce oră este indicat să ne trezim. Dr. Vlad Ciurea: „Eu, personal, mă trezesc la această oră”
Percheziții în toată țara joi dimineața. Influenceri și afaceriști implicați în finanțarea ilegală a campaniei lui Călin Georgescu
Percheziții în toată țara joi dimineața. Influenceri și afaceriști implicați în finanțarea ...
Cele mai fericite ţări din lume. SUA e la cel mai jos nivel istoric. Pe ce loc se plasează România
Cele mai fericite ţări din lume. SUA e la cel mai jos nivel istoric. Pe ce loc se plasează România
Gigantul Trendyol are încredere în piața din România! Noul sediu și zeci de joburi disponibile
Gigantul Trendyol are încredere în piața din România! Noul sediu și zeci de joburi disponibile
Când vor fi virate pensiile în aprilie 2025. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei înainte de Paște
Când vor fi virate pensiile în aprilie 2025. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei ...