- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Mircea Geoană este convins că Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO: „Este un obiectiv pe care îl susţinem cu toţii”

09 Nov, 19:00 • stefan.vlad
Mircea Geoană este convins că Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO. "Este un lucru cert", a declarat, joi, secretarul general adjunct al NATO, la deschiderea Aspen - GMF Bucharest Forum.
Mircea Geoană este convins că Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO: Este un obiectiv pe care îl susţinem cu toţii

Mircea Geoană este convins că Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO. „Cu privire la calendar, la condiţiile reunite pentru astfel de decizii, este o chestiune pe care aliaţii o decid prin consens. Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina în primul rând în câştigarea acestui război şi consolidarea drumului său euroatlantic şi aş spune, din experienţa României, că drumul către UE şi drumul către NATO par separate, dar sunt foarte complementare.

De aceea, orice pas în direcţia integrării europene ajută integrarea în NATO şi orice pas în relaţia cu NATO ajută în integrarea europeană şi lucrăm cu partenerii noştri din UE să nu ne dublăm eforturile”, a explicat Geoană, care a mai spus că este „extrem de bucuros” privind avizul Comisiei Europene pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina.

Citește și: Va fi Mircea Geoană următorul președinte al României? „Ar fi ciudat şi pentru mine, şi pentru oricine altcineva să facem altfel”

Mircea Geoană este convins că Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO

În special, pentru Republica Moldova este o veste formidabilă. Este un obiectiv pe care îl susţinem cu toţii, iar NATO şi Uniunea Europeană suntem parteneri comuni ai Republicii Moldova şi îi vom ajuta din toate puterile să îşi atingă acest obiectiv şi să scape de blestemul geografiei într-un fel.

Cred că avem noi, ca români, o obligaţie suplimentară şi o şansă nesperată de a vedea toţi vecinii noştri parte din aceeaşi familie”, a completat Mircea Geoană, menţionând susţinerea pentru obiectivul aderării Chişinăului la UE până în 2030.

Potrivit acestuia, în viitor, România va fi geografic în centrul comunităţii euroatlantice. „Sunt absolut convins că şi Ucraina şi Moldova şi Georgia şi Balcanii de Vest vor face parte din aceeaşi familie cu noi şi noi, ca lideri la nivel internaţional şi noi ca lideri ai acestei ţări, cred că avem tot interesul de a avea în jurul nostru numai prieteni şi ţări care să facă parte din aceeaşi familie cu noi.

Pentru prima dată în istorie, România n-ar mai fi o ţară de frontieră a Occidentului, ci ar fi parte a centrului comunităţii euroatlantice”, a arătat secretarul general adjunct al NATO, potrivit Agerpres.ro.

El a completat că nu resimte o oboseală în ceea ce priveşte eforturile ţărilor aliate de a sprijini Ucraina. „Liderii noştri în lumea euroatlantică şi partenerii noştri globali continuă să susţină Ucraina. Avem o înţelegere perfectă a faptului că soarta Ucrainei este importantă nu doar pentru Ucraina şi Europa, este importantă pentru modul în care va arăta întreaga lume”, a mai subliniat Mircea Geoană.

Singura problemă ar fi că „nu avem încă suficientă capacitate de producţie pentru a ajuta Ucraina în cantităţile şi în ritmul pe care aceştia ni le solicită”.

Secretarul general adjunct al NATO a evidenţiat că, în contextul actual de securitate, „nu avem luxul să nu putem să ne uităm în paralel şi la o problemă importantă în Ucraina şi vom ajuta Ucraina să izbândească în acest război şi să devină parte a familiei euroatlantice. Este un lucru pe care sunt convins că îl vom face”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
ÎCCJ a confirmat. Carrefour, Auchan și Cora au umflat artificial prețurile la raft. Amenzi de 18,8 milioane de euro
ÎCCJ a confirmat. Carrefour, Auchan și Cora au umflat artificial prețurile la raft. Amenzi de 18,8 ...
Ajutoare de la stat pentru români înainte de Sărbători. La cine vor ajunge banii
Ajutoare de la stat pentru români înainte de Sărbători. La cine vor ajunge banii
Strategia națională 2025-2035 promite să elimine complet sărăcia energetică!
Strategia națională 2025-2035 promite să elimine complet sărăcia energetică!
Noua centrală pe gaz de la Iernut va fi finalizată în mai 2025, anunță ministerul Energiei
Noua centrală pe gaz de la Iernut va fi finalizată în mai 2025, anunță ministerul Energiei
Avizul obligatoriu pentru proprietarii de terenuri. Actul fără care nu pot vinde
Avizul obligatoriu pentru proprietarii de terenuri. Actul fără care nu pot vinde
Altex dă lovitura! Noua strategie care va schimba complet piața electrocasnicelor!
Altex dă lovitura! Noua strategie care va schimba complet piața electrocasnicelor!
Dispar plățile cu cardul în România? Metoda care ia avânt în băncile din țara noastră: „Oamenii s-au obișnuit”
Dispar plățile cu cardul în România? Metoda care ia avânt în băncile din țara noastră: „Oamenii ...
Ce riscă persoanele care deschid sau consumă produse din supermarket, înainte să le plătească, în 2024: „Am fost amenințat cu poliția”. Un avocat lămurește această situație
Ce riscă persoanele care deschid sau consumă produse din supermarket, înainte să le plătească, ...
Invenția genială a elevilor din Timișoara care ar putea schimba circulația pietonilor. Cum au atras atenția autorităților din România
Invenția genială a elevilor din Timișoara care ar putea schimba circulația pietonilor. Cum au atras ...
Românii iau cu asalt Kaufland! Produsele la 5 și 10 lei dispar rapid de pe rafturi. Oferta momentului care a stârnit nebunia!
Românii iau cu asalt Kaufland! Produsele la 5 și 10 lei dispar rapid de pe rafturi. Oferta momentului ...
Câți bani poți scoate de la bancomat. Limita ascunsă impusă de bănci despre care nimeni nu vorbește
Câți bani poți scoate de la bancomat. Limita ascunsă impusă de bănci despre care nimeni nu vorbește
Serverele RAR au picat. Activitatea cu publicul a fost suspendată
Serverele RAR au picat. Activitatea cu publicul a fost suspendată
Schengen: România primește undă verde de la Austria, dar o altă țară UE ne blochează drumul!
Schengen: România primește undă verde de la Austria, dar o altă țară UE ne blochează drumul!
Românii care stau la bloc și au animale de companie riscă amenzi uriașe. În ce condiții se dau sancțiunile
Românii care stau la bloc și au animale de companie riscă amenzi uriașe. În ce condiții se dau ...
Anunţul lui Mugur Isărescu privind inflaţia. Românii trebuie să se pregătească de un nou val de creşteri ale preţurilor
Anunţul lui Mugur Isărescu privind inflaţia. Românii trebuie să se pregătească de un nou val de ...
Marcel Ciolacu, vești bune pentru români: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze
Marcel Ciolacu, vești bune pentru români: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze
Vacanțe la jumătate de preț la Târgul de Turism 2024 al României. Cum arată topul ofertelor
Vacanțe la jumătate de preț la Târgul de Turism 2024 al României. Cum arată topul ofertelor
Școala de șoferi s-ar putea ieftini. Guvernul vine cu vești bune pentru cei care vor să dea de permis
Școala de șoferi s-ar putea ieftini. Guvernul vine cu vești bune pentru cei care vor să dea de permis