- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Moment istoric pe piața auto! Dacia a depășit vânzările Renault în ianuarie 2023

21 Feb, 10:43 • Bumbeneci Diana
Prima lună a anului 2023 vine cu un moment neașteptat pe piața auto din România. Vânzările Dacia au depășit vânzările Renault.
Moment istoric pe piața auto! Dacia a depășit vânzările Renault în ianuarie 2023

Dacia a reușit să depășească vânzările Renault în prima lună a anului 2023. Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de autoturisme noi a adus rezultate complet neașteptate la nivel european, anunță Economica.

Ianuarie 2023 este prima lună din istorie în care Dacia depășește Renault

Potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în ianuarie 2023 au fost înmatriculate în Europa (UE + EFTA + Marea Britanie) 911.064 autoturisme. Se raportează astfel o creștere de 10,7% față de prima lună din 2022.

Din numărul total, în țara noastră au fost înmatriculate 12.266 mașini. Este vorba așadar despre o majorare cu 31,4% față de ianuarie 2022. Această majorare este a doua cea mai mare de pe continentul european, o creștere mai puternică fiind remarcată doar în Grecia, acolo unde înmatriculările au crescut cu nu mai puțin de 90,7% până la 10.532 unități.

Cele mai mari piețe europene au rămas aceleași și în 2023. Acestea sunt Germania (179.247 unități), Marea Britanie (131.994 unități), Italia (128.437 unități), Franța (111.939 unități) și Spania (64.147 unități).

Citește și: Vladimir Putin susține astăzi un discurs oficial în centrul Moscovei! Ce va transmite liderul rus, cu doar trei zile înainte de împlinirea unui an de război cu Ucraina

Dacia
Dacia

În afară de majorarea semnificativă a vânzărilor din țara noastră, raportul realizat de ACEA mai scoate în evidență și că Dacia a înmatriculat în Europa (UE + EFTA + Marea Britanie) 45.511 autoturisme, în creștere cu 42,6% față de aceeași lună din anul anterior. De partea cealaltă, Renault, a raportat un rezultat de 42.979 unități, în creștere cu 10%. Conforma ACEA, Dacia a vândut în Europa cu 2.532 mai multe mașini decât marca principală a grupului francez.

Rezultatele raportate de Dacia sunt de departe incredibile la nivel internațional. Având o cotă de piață care a urcat la 6% din piața europeană, Dacia a depășit Skoda (5,8%), Peugeot (5,6%), Audi (5%), BMW (4,7%) sau Mercedes-Benz (4,6%).

Clasamentul este condus de Volkswagen (85.554 unități), lider urmat de Toyota (59.568 unități), în timp ce a treia treaptă a podiumului este ocupată de Dacia (45.511 unități). Toate celelalte mărci comercializate în Europa au vânzări sub 45.000 de unități și cote mai mici de 6%.

Citește și: Vești uriașe pentru români! 13 ocupații noi au fost introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult