Primăria orașului Salcea, din județul Suceava, a instituit recent o nouă taxă locală cu scopul de a combate problema câinilor fără stăpân – un fenomen care a devenit tot mai greu de gestionat pentru autoritățile locale. Noua măsură a generat reacții contradictorii în rândul locuitorilor, în special din cauza faptului că taxa este impusă tuturor cetățenilor, indiferent dacă dețin sau nu animale de companie. Valoarea acesteia este de 15 lei de persoană, iar administrația locală estimează că astfel se vor colecta aproximativ 150.000 de lei anual, potrivit capital.ro.
Te-ar mai putea interesa și: O nouă taxă pentru români din 2026. Sunt vizați cei care dețin case și terenuri
Conform primarului Ezekiel Belțic, taxa nu reprezintă un impozit pe animalele de companie, ci o contribuție colectivă destinată acoperirii costurilor ridicate asociate cu gestionarea câinilor vagabonzi. În prezent, primăria a încheiat un parteneriat cu un adăpost privat care asigură servicii de ecarisaj, iar costul capturării și tratării unui singur câine ajunge la aproximativ 1.100 de lei. Astfel, cheltuielile anuale estimate pentru întreaga operațiune depășesc 400.000 de lei – o sumă greu de susținut doar din bugetul local.
Ca parte a strategiei sale, Primăria a inițiat deja o campanie de microcipare a câinilor cu stăpân, pentru a-i putea identifica ușor și pentru a încuraja responsabilitatea în rândul proprietarilor. Se discută și posibilitatea acordării unor subvenții pentru sterilizarea animalelor, în vederea prevenirii înmulțirii necontrolate. În plus, administrația analizează și măsuri complementare, precum oferirea de reduceri fiscale pentru cetățenii care raportează abandonuri sau extinderea rețelei de supraveghere video, pentru a identifica persoanele care lasă în urmă câini pe domeniul public.
Edilul a spus că problema este alimentată în primul rând de lipsa de responsabilitate a unor cetățeni care aleg să abandoneze animalele, motiv pentru care măsurile implementate vizează nu doar intervenții punctuale, ci o strategie pe termen lung bazată pe prevenție, identificare și sancționare.
„Problema este generată în primul rând de unii oameni, care, din păcate, abandonează câini. Pentru a opri această problemă avem o strategie pe care deja am pus-o în aplicare.
Am achiziționat de la bugetul local microcipuri, câinii cu stăpân vor fi identificați și vom face și sterilizare, care ar putea fi și ea subvenționată în parte, dacă se va aproba în Consiliul Local. Așa, prin această campanie, vom reduce treptat numărul de câini vagabonzi”, a explicat edilul, citat de monitorulsv.ro.
Te-ar mai putea interesa și: O nouă taxă auto în România din 2026. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat cum se va aplica