Când a aflat ce s-a întâmplat, mama micuțului a făcut plângere la poliție împotriva educatoarei. Cazul revoltător s-a petrecut marți, 28 ianuarie, în localitatea Cisnădie.
Într-o reacție pentru presa locală din Sibiu, mama băiețelului acuză că acesta a fost încuiat într-o debara cu lumina stinsă.
În timp ce David era închis în debara și încerca să scape, colegii băiețelului stăteau la masa. Abia după o jumătate de oră a fost auzit de o altă educatoare, care i-a descuiat ușa.
Citește și Pensii 2025. Artificiul prin care indexare pensiilor din ianuarie ar putea fi plătită retroactiv
Mama lui David a aflat de această situație o z mai târziu, când un alt părinte i-a relatat evenimentul.
”Copilul meu a fost închis într-o debara, cu lumina stinsă și încuiat. Motivul a fost să ‘se calmeze’. Copilul a fost găsit în debara de o altă educatoare. Nu este normal să sperie astfel un copil de șase ani. Nu am fost informată, nu am știut ce se întâmplase cu David la grădiniță”, a spus Cristina O., mama copilului, pentru Ora de Sibiu.
Femeia nu a stat deloc pe gânduri și a făcut o sesizare scrisă la director și plângere la Poliție. ”Am mers la doamna directoare și nu a știut ce să îmi zică. Educatoarea se bâlbâie și nu are niciun răspuns concret”, a spus ea.
Conducerea grădiniței a promis că va lua măsuri dure. Grădinița unde a fost raportat acest caz grav este arondată Liceului Tehnologic Cisnădie. Directorul de aici a catalogat gestul făcut de educatoare ca fiind unul incalificabil și promite măsuri.
”Din păcate, explicațiile dânsei nu au fost suficiente nici pentru părinți și nici pentru conducere. Consiliul de Administrație începe o anchetă și va rezolva această situație neplăcută. Au mai fost discuții și în trecut. Nu a fost vorba despre un astfel de gest, un gest incalificabil, dar am reușit să le rezolvăm.
Cu siguranță vom lua măsuri respectând regulamentul care este în vigoare”, a declarat Dana Raicu, directoarea Liceului Tehnologic Cisnădie.