Hoții sunt tot mai inventivi și reușesc să spargă conturile și parolele românilor printr-o nouă escrocherie. A pățit-o recent și un tânăr, care a povestit de Reddit experința neplăcută prin care a rămas fără sute de lei în cont. Bărbatul a spus că cineva i-a accesat contul de Bolt Food și a efectuat comenzi în valoare de câteva sute de lei. Totul a pornit de la un mesaj pe WhatsApp.
„Interesant este că am sunat la Auchan și i-am rugat să nu dea comanda căci este o greșeală. Doamna m-a asigurat că rămâne acolo și că nu pleacă. Peste o oră văd că a mea comandă este în curs de livrare și o sun din nou pe doamna de la Auchan. Foarte speriată îmi spune că o colegă a dat comandă și nu are ce să facă.
Ce este și mai interesant e că atunci când sunam la curier din aplicație îmi răspundea un curier care nu avea nicio treaba cu comandă mea.
Curierul pe care nu-l puteam contacta ajunge la adresa infractorului (incredibil, știu). Mă sună din nou doamna de la Auchan și-mi spune că a dat de curier și că l-a rugat să aducă comanda înapoi, să facă ea retur. Problema mea e că idiotul (curierul) a dat comanda completă (evident nu a înmânat-o făptașului), de frică să nu-i scadă ratingul, iar acum stau într-un chat cu Alfred, botul de la Bolt și aștept să îmi rezolve cineva problema.
O dimineață cel puțin interesantă”, a mai scris tânărul.