Pentru mulți pensionari, se profilează o problemă uriașă în ceea ce privește nivelul pensiilor lor, chiar și în ciuda anilor de muncă dedicată. Intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor în România, programată pentru 1 septembrie, va avea un impact major asupra aproximativ 5 milioane de persoane aflate la pensie. În timp ce pentru trei milioane dintre acești pensionari, modificările aduse vor aduce o creștere a pensiei, cele aproximativ două milioane vor rămâne cu pensia actuală, în ciuda faptului că, fără intervenția legislativă, ar fi trebuit să se aștepte la o reducere a acesteia.
Controversa majoră se învârte în jurul perioadei de muncă prestată înainte de 1989, timp în care programul de lucru implica șase zile pe săptămână, inclusiv sâmbăta. Deși noua lege promulgată garantează că niciun pensionar nu va vedea o scădere a pensiei, ea nu recunoaște munca depusă în zilele de sâmbătă ca parte a perioadei de cotizare, ignorând astfel efortul suplimentar depus în acele vremuri.
În timpul regimului comunist, muncitorii români erau frecvent solicitați să lucreze inclusiv în zilele de sărbătoare sau să participe la activități agricole obligatorii în weekenduri. Cu toate că, printr-un decret emis la 14 martie 1990, săptămâna de lucru a fost redusă la cinci zile, această modificare nu ia în considerare orele suplimentare lucrate până la acel moment în calculul pensiilor actuale.
Această situație plasează mulți pensionari într-o poziție delicată, mai ales având în vedere că multe dintre companiile de atunci fie s-au desființat, fie au pierdut documentele necesare pentru a confirma acele ore de muncă. Deși pensionarii pot solicita astfel de documente de la primării sau de la Arhivele Naționale, procesul este adesea unul complicat și demoralizant.
Pe lângă nevoia de a depune documente justificative între 1 septembrie 2023 și 1 martie 2025, există propuneri pentru acordarea unui punct bonus pentru fiecare an lucrat în aceste condiții dificile, echivalentul a 81 de lei, o recunoaștere simbolică a eforturilor depuse.
Art. 136. – (1) În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulţirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:
a) 25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;
b) 24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978 – 1 martie 1990;
c) 23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990 – 30 septembrie 1990;
d) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990-1 ianuarie 1997;
e) 21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997;
f) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998;
g)21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999;
h) 21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000;
i) 21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001;
j) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 2002;
k) pentru anul 2003 și în continuare numărul mediu de zile și, respectiv, de ore lucrătoare pe luni se vor calcula conform prevederilor art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la zilele de sărbătoare legală.
(2) În situațiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate salariile, la determinarea punctajelor lunare se utilizează, în locul acestora, salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.