Liderii coaliției de guvernare au pus la punct în decursul zilei de astăzi, 2 mai, calendarul rotativei guvernamentale. Așa cum arată primele informații relatate de antena3.ro, Nicolae Ciucă trebuie să-și dea demisia în această lună.
Pe parcursul zilei de astăzi, 2 mai, a avut loc ședința susținută de liderii coaliției de guvernare, la Palatul Victoria, atunci când s-a stabilit calendarul oficial, în ceea ce privește rotativa guvernamentală. Primele informații arată că toate schimbările aferente se vor produce în doar câteva zile. Astfel, premierul Nicolae Ciucă ar urma să-și dea demisia și să plece din fruntea Guvernului pe data de 29 mai.
Mai mult decât atât, joi, pe data de 1 iunie, guvernul condus de Marcel Ciolacu va depune jurământ în fața președintelui Iohannis, după ce va primi votul de încredere în Parlament. Toate aceste schimbări vor pune la încercare cele trei partide care formează coaliția de guvernare. România trebuie să se aștepte la o perioadă agitată.
Cele trei partide duc bătălii mari în aceste momente, tocmai pentru că mulți reprezentanți vor să ajungă în Guvern, în mod special din PSD și PNL. În ciuda faptului că mai este foarte puțin până când Nicolae Ciucă trebuie să renunțe la funcția de premier, președintele PNL nu a hotărât ce funcție va alege ulterior.
Te-ar putea interesa și următorul subiect: Sorin Grindeanu, ironizat de Nicole Ciucă. PNL caută înlocuitor după rotativă pentru ministerul Transporturilor
Ultimele informații arată că premierul așteaptă să poarte o discuție cu președintele Iohannis, tocmai pentru a decide ce va face mai departe. În mod public, Rareș Bogdan a anunțat că urmărește funcția de viceprimar.
Există anumite discuții cu privire la ocuparea funcției și de către Dan Motreanu. De asemenea, alte informații arată că ar putea fi înființată o a treia funcție de viceprimar, având în vedere că, după realizarea rotativei guvernamentale, PSD nu ar mai trebui să dețină un astfel de post, conform protocolului. Pe de altă parte, Mihai Tudose a semnalat că nu dorește să plece la Bruxelles, decât dacă va fi viceprimar sau dacă va ocupa funcția unui ministru cu mare greutate în guvernul condus de Ciolacu.
Citește și: Marcel Ciolacu cere evaluarea miniștrilor înainte de rotativa guvernamentală