Scandalurile cu privire la pedofilie au marcat Biserica Catolică de-a lungul anilor, motiv pentru care s-au făcut demersuri. Papa Francisc a supbliniat faptul că se fac demesruri constante pentru combatereai ei și că este unul lucru pe care îl condamnă vehement.
Alte articole: Final record pentru Bursa de Valori. 7,269 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
„Pentru un preot, abuzul (sexual) este contra naturii sale sacerdotale şi contra naturii sale sociale. De aceea, este un lucru tragic şi nu trebuie să încetăm” să combatem acest flagel, a declarat papa în cadrul unei conferinţe de presă în avionul cu care s-a întors dintr-o vizită în Bahrain, conform Agerpres.
„Facem tot posibilul, însă există persoane în interiorul Bisericii care încă nu văd clar (…) Este un proces în desfăşurare, pe care îl ducem cu curaj, şi nu toată lumea are acest curaj”, a adăugat el.
„Unele lucruri au fost ascunse, înainte de scandalul Boston schimbam persoane (deplasând preoţi – n.r.). Acum, totul este clar şi avansăm pe acest subiect”, a adăugat el, făcând aluzie la seria de dezvăluiri de la începutul anilor 2000 din SUA.
În ciuda „tentaţiei compromisului”, „dorinţa Bisericii este de a clarifica totul”, a mai dat el asigurări, precizând că „Bisericii trebuie să îi fie ruşine de lucrurile rele, mulţumind în acelaşi timp lui Dumnezeu pentru lucrurile bune pe care ea le-a făcut”.
Papa Francisc a făcut aceste comentarii ca răspuns la o întrebare despre posibilitatea de a face publice sancţiunile canonice pentru o mai mare transparenţă.
Pentru combaterea pedofiliei, Vaticanul prezenta în 2021 o remaniere destul de profundă a uneia dintre cele şapte cărţi ale ”dreptului său canonic” din 1983, care conţine sancţiunile penale ale Bisericii Catolice, modificări care urmau să intre în vigoare. Noua formulare juridică, mai clară, adusă problemei grave a crimelor sexuale asupra minorilor iese în evidenţă ca una dintre noutăţile emblematice ale acestor modificări.
Codul de drept canonic actual prevede sancţionarea abuzurilor sexuale comise de clerici asupra minorilor sub simpla formulare de nerespectare a celei de-a şasea porunci din Biblie – „să nu comiţi adulter”. Or această formulare axată pe nerespectarea celibatului a fost denunţată ca fiind desuetă şi obscură în termeni de drept civil, în contextul avalanşei de scandaluri de pedofilie care au ieşit la iveală în ultimii ani în sânul Bisericii.
În cadrul unei secţiuni intitulate ”delicte contra vieţii, demnităţii şi libertăţii umane”, dreptul canonic cuprinde de acum „un delict împotriva celei de-a şasea porunci a Decalogului săvârşit cu un minor sau cu o persoană afectată în mod curent de o folosire imperfectă a raţiunii sau cu o persoană care beneficiază de o protecţie similară din partea legii”, potrivit Agerpres.
Citește și: Finalistele Miss Coreea au fost criticate pentru că arată asemănător, posibil din cauza operațiilor estetice