- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Pensia medie a ajuns la 1855 de lei, dar veniturile sunt depăşite de inflaţie. Sistemul de pensii, spre colaps!

30 Mar, 11:46 • Dobran Viorel
Pensia medie lunară a crescut cu 11,3% până la valoarea de 1.855 lei, în timp ce numărul mediu de pensionari a fost de 5,004 milioane de persoane în 2022, în scădere cu 75.000 de persoane faţă de anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
Pensia medie a ajuns la 1855 de lei, dar veniturile sunt depăşite de inflaţie. Sistemul de pensii, spre colaps!

Sistemul de pensii se apropie de colaps, deşi pensia media este mai mare cu fiecare an. Numărul mediu de pensionari a fost de 5,004 milioane de persoane în 2022, în scădere cu 75.000 de persoane faţă de anul precedent, în timp ce pensia medie lunară a crescut cu 11,3% până la valoarea de 1.855 lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Anul trecut, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,607 milioane de persoane, în scădere cu 47.000 de persoane faţă de anul precedent.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 1.775 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,6%, comparativ cu 53% în anul precedent.

Pensia medie nu a acoperit inflaţia

Potrivit INS, indicele pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,6%.

În anul 2022 comparativ cu anul 2021, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 75.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat cu 47.000. Pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 11,3%, respectiv cu 10,8%.

Raport INS: Pensia medie lunară a crescut cu 0,5% în ultima parte a anului 2022

Anul trecut, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,08% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,2%.

Pensia medie a ajuns la 1855 de lei, dar veniturile sunt depăşite de inflaţie

Datele INS arată că raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu, Mehedinţi şi Neamţ, 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui şi la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 948 lei (1.409 lei în judeţul Botoşani, 1.419 lei în judeţul Giurgiu, 1.426 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.357 lei în judeţul Hunedoara, 2.250 lei în Municipiul Bucureşti şi 2.085 lei în judeţul Braşov).

Românii vor putea acumula pensia cu salariul! În ce condiții se va beneficia de acest lucru. Urmărește lista cu interdicțiile

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială) , în anul 2022, a fost de 1,175 milioane persoane, din care: 1,025 milioane persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,3% din totalul pensionarilor din această categorie; 124.800 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 64,4% din totalul acestora; 24.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 3,2% din totalul acestei categorii.

Pensia medie lunară a fost determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. – plătite de casele de pensii.

Pensia medie a crescut

INS: Pensia, dublată de salariu. Numărul locurilor de muncă vacante a crescut la peste 45.000

Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a fost de 45.100, în 2022, în creştere cu 2.400 faţă de anul anterior, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a fost 0,90%, în creştere cu 0,04 puncte procentuale faţă de anul precedent.

Conform INS, în anul 2022, cele mai mari rate medii anuale ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (1,76%), în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,59%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,50%).

În industria prelucrătoare s-a concentrat aproape o pătrime din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante (11.100 locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 1,02%.

Sectorul bugetar a deţinut 23% din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administraţie publică (4.800 locuri vacante), urmate de sănătate şi asistenţă socială (4.200 locuri vacante), respectiv învăţământ (1.400 locuri vacante).

La polul opus, cele mai mici valori ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (0,25%), respectiv în industria extractivă (0,27%).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...