Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cu cât cresc pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Ministrului Muncii a dat publicității datele

05 Nov, 15:26 • Andrei Alina
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2025, urmând ca până în 2029 pensia medie să ajungă la 810 euro, echivalentul a aproximativ 4.000 de lei, în timp ce pensia minimă ar putea atinge 415 euro.
Cu cât cresc pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Ministrului Muncii a dat publicității datele

Pensionarii din România vor beneficia de pensii mai mari de anul viitor, a anunțat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. Potrivit oficialului, în ianuarie 2025, pensiile vor crește cu încă 8 lei pe punctul de pensie, ceea ce va contribui la o majorare constantă a veniturilor pensionarilor.

Ministrului Muncii, despre pensiile românilor: Am crescut în ultimul an pensiile cu 40%, în medie

În cadrul unei conferințe recente, Simona Bucura-Oprescu a subliniat că reformele recente din sistemul public de pensii au dus la o creștere medie a pensiilor cu 40% în ultimul an, ceea ce înseamnă că sistemul devine din ce în ce mai echitabil.

Citește și: CNPP anunță ce adeverințe NU sunt luate în considerare la calculul pensiei. Anunț oficial

Mai mult, aceasta a precizat că, până în 2029, pensia medie ar urma să ajungă la 810 euro, echivalentul a aproximativ 4.000 de lei, în timp ce pensia minimă ar putea atinge 415 euro.

„Am crescut în ultimul an pensiile cu 40%, în medie, ca urmare a celei mai mari reforme a sistemului public de pensii, am adus echitate, am răsplătit contributivitatea”, a precizat Simona Bucura-Oprescu, potrivit bzi.ro.

Citește și: Marius Budăi face anunțul major pentru milioane de români. Ce adeverințe se iau în calcul la „mica recalculare” din 2024

În prezent, pensia medie se situează la 2.792 de lei, conform datelor din luna august, după recalculare.

Începând cu 2025, noul sistem de calcul al pensiilor va lua în considerare veniturile realizate în sistem de acord global, care recompensează angajații pe baza performanței și realizărilor profesionale.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a explicat că acest nou tip de pensie va aduce beneficii suplimentare pentru pensionarii care au lucrat „în acord”. Aproximativ cinci milioane de pensionari din România vor beneficia de această indexare

Urmărește Daily Business pe Google News